Connect with us
Advertisement

Actualitate

Declaraţia Unică în 2019: Un nou model pentru formular. Termen de depunere şi noutăţi

declaratie unica 2019 proiect

Publicat

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat recent Declaraţia Unică pe care trebuie să o completeze contribuabilii în anul 2019, document care se depune din acest an numai în format electronic, până la data de 15 martie, inclusiv. Proiectul de ordin va fi semnat de noua şefă a ANAF, Mihaela Triculescu.

Declaraţia Unică este utilizată de persoanele fizice pentru declararea impozitului pe venit și a contribuţiilor sociale datorate atât pentru veniturile realizate în anul 2018, cât şi pentru veniturile estimate a se realiza în anul 2019.

Potrivit Codului fiscal, Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Declaraţia Unică poate fi descărcată de AICI (proiect).

Instrucţiunile de completare a Declaraţiei Unice pot fi găsite AICI (proiect).

Termenul de depunere a declaraţiei

Declaraţia se depune până la data de 15 martie 2019, inclusiv, de către persoanele fizice care au obligaţia:

  • declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018;
  • declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019;
  • declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Modul de depunere a declaraţiei

Declaraţia se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

  •  prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);
  • pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Noutăţi aduse

ANAF a adus o serie de noutăţi în Declaraţia Unică, faţă de vechiul formular. Modificările sunt, în principal, următoarele:

  • includerea rubricilor necesare stabilirii de către contribuabili a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018
  • includerea unei secţiuni pentru declararea impozitului pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie – 22 martie 2018, inclusiv
  • modificarea secţiunii privind destinaţia unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câştigul net anual impozabil, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2018 a fost introdusă posibilitatea direcţionării sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii
  • includerea unei secţiuni în vederea stabilirii venitului net anual impozabil şi a impozitului datorat pentru anul 2018, în cazul veniturilor din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, impuse în sistem real, potrivit art.118 din Codul fiscal; www.anaf.ro 
  • includerea unei secţiuni care să sprijine contribuabilii la stabilirea sumei de plată.

sursa: adevărul.ro, anaf.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement