Actualitate
Declaraţia unică: Termenul limită pentru depunerea formularului, prelungit de Guvern, până în 31 iulie
Termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice se prelungeşte până la 31 iulie. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Măsura a fost luată în condiţiile în care au fost înregistrate probleme la funcţionarea site-ului ANAF şi a Spaţiului Privat Virtual (SPV), însă şi din cauza cozilor mari create la ghişeele Fiscului, scrie legestart.ro.
Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri extra-salariale trebuia depusă iniţial până luni, 16 iulie 2018, de către contribuabilii care au următoarele obligaţii:
– să declare veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017;
– să declare impozitul pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018;
– să declare venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.
Formularul 212 se poate depune fie online, în format electronic, fie în format hârtie, la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Pentru depunerea declarației online se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul net anual plătit și se aplică corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii.
Pentru veniturile realizate din România în anul 2017, declarația se completează de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, potrivit Codului fiscal, provenind din:
– activităţi independente;
– cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă;
– activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real;
– piscicultură şi/sau silvicultură;
– transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar;
– jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker;
– alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei.
Formularul și instrucțiunile de completare pot fi descărcate online de pe portalul www.anaf.ro – AICI.
Informații detaliate pot fi obținute prin accesarea secțiunii Asistență Contribuabili de pe portalul www.anaf.ro, rubrica „Despre impozite și taxe – Despre impozitul pe venit” sau apelând la numărul 031.403.91.60. De asemenea, specialiștii structurilor de asistență pentru contribuabili oferă la sediile ANAF informațiile necesare în vederea completării și depunerii Declarației Unice.
Declarația Unică poate fi rectificată de către contribuabili din proprie inițiativă.
Nedepunerea la termenele prevăzute de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.
surse: legestart.ro, anaf.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News