Connect with us
Advertisement

Eveniment

Descoperire macabră la Ocna Mureş: Fragment de craniu uman găsit la groapa de gunoi. Zeci de poliţişti, jandarmi şi cadre ISU verifică zona

Publicat

groapa de gunoi ocna mures Zeci de poliţişti, jandarmi şi echipaje de la ISU Alba cercetează zona gropii de gunoi din oraşul Ocna Mureş, după ce, marţi dimineaţa, aici a fost găsit un fragment de craniu uman. Descoperirea macabră a fost făcută de un muncitor care lucra la ecologizarea rampei.

Poliţiştii au demarat ancheta imediat după anunţarea incidentului, iar echipaje mixte cu peste 50 de poliţişti, jandarmi şi cadre ISU verifică zona, pentru a vedea dacă mai sunt şi alte fragmente de cadavru uman.

Craniul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală şi se aşteaptă rezultatele analizelor ADN.

Ancheta continuă, fiind inclusă inclusiv posibilitatea ca fragmentele de cadavru să aparţină unei persoane date dispărute de la domiciliu din Ocna Mureş.

UPDATE: Căutările sunt derulate pe o suprafaţă de 3 kilometri pătraţi şi a fost adus şi un câine special antrenat. Fragmentul de os cranian ar putea avea o vechime de aproximativ 3 luni.

La depozitul de deşeuri al oraşului Ocna Mureş se derulează în prezent o investiţie de închidere şi ecologizare, lucrare programată să se finalizeze până la sfârşitul anului 2015.
Potrivit IPJ Alba, „poliţiştii din Alba, sprijiniţi de jandarmi şi cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, continuă căutările în zona fostului depozit de deşeuri menajere de la Ocna Mureş, locaţie în care a fost găsit un fragment de craniu ce pare a fi uman.

În 21 iulie, dimineaţa, Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost sesizată de către o persoană care lucrează pentru ecologizarea fostului depozit de deşeuri menajere din Ocna Mureş, cu privire la faptul că a găsit un fragment de craniu.

Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost demarate activităţile de cercetare, desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul specialiştilor Serviciului de Medicină Legală Alba.

Totodată au fost organizate activităţi de căutare, în vederea identificării altor fragmente de cadavru uman. Acestea se desfășoară pe o suprafaţă de aproximativ 3 kilometri pătraţi, la ele participând peste 50 de poliţişti, jandarmi şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba. La căutări este folosit şi un câine, special antrenat pentru găsirea de cadavre.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement