Delegaţie germană la Cugir. Meci amical de fotbal cu oraşul înfrăţit Wasserburg
Sâmbătă, începând cu ora 18.00, pe stadionul CSO Cugir se desfăşoară un meci amical între echipele celor două oraşe înfrăţite: CSO Cugir şi TSV 1880 Wasserburg. Un meci similar a fost organizat în localitatea germană, ca o concretizare a colaborării de ordin sportiv între cele două comunităţi locale, la iniţiativa primarului din Wasserburg, Michael Kölbl.
Edilul şef al Cugirului, Adrian Teban a precizat că administraţiile au convenit ca, în pauzele competiţionale din timpul verii, să fie organizate meciuri de pregătire între Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir şi "TSV 1880" Wasserburg.
Un alt punct al relaţiei de colaborare între cele două oraşe înfrăţite îl reprezintă purtarea unor negocieri privind schimbul de experienţă între medicii din Cugir şi cei din Wasserburg.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)