Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Dependența pentru jocurile video, „Gaming disorder”, inclusă pe lista afecţiunilor mintale

Publicat

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va include pe lista afecţiunilor mintale și tulburările psihice generate de dependenţa de jocuri video („Gaming disorder”)  a anunţat un purtător de cuvânt al acestei organizaţii din cadrul ONU.

Riscurile de dependenţă asociate acestei afecţiuni vor fi incluse în cea de-a 11-a ediţie actualizată a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), ce va publicată în luna iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, într-o conferinţă de presă.

Declaraţia de vineri confirmă articolele publicate de agenţiile de presă internaţionale la sfârşitul lunii decembrie în legătură cu acest proiect al OMS.

Lista ICD-11, alcătuită de OMS, se bazează pe concluziile formulate de numeroşi experţi în domeniul sănătăţii din lumea întreagă.

Definiţia actuală pentru „gaming disorder” precizează că această afecţiune reprezintă „un comportament asociat jocurilor video pe internet sau offline”, care se caracterizează printr-o „pierdere a controlului asupra jocului, o prioritate ridicată acordată jocului în raport cu alte activităţi, până la punctul în care acesta prevalează în faţa altor centre de interes”, a explicat Tarik Jasarevic.

Printre celelalte simptome ale afecţiunii figurează „continuarea şi creşterea activităţii jocului, în ciuda apariţiei consecinţelor negative”.

Potrivit experţilor OMS, o persoană trebuie să prezinte un nivel anormal de dependenţă faţă de jocuri timp de cel puţin un an înainte de a putea fi diagnosticată cu această tulburare, ce va fi inclusă în categoria „comportamentelor dependente”, a adăugat purtătorul de cuvânt al OMS.

El a subliniat însă că este prematur deocamdată să se facă speculaţii în legătură cu amploarea acestei probleme medicale.

„Tulburarea jocurilor video este un concept relativ nou şi datele epidemiologice de la nivelul populaţiei mondiale nu au fost încă adunate”, a precizat oficialul OMS.

În ciuda absenţei statisticilor globale, „experţii din domeniul sănătăţii sunt de acord să spună că există o problemă” şi că apropiata includere a „gaming disorder” în lista ICD-11 reprezintă o etapă „potrivită”, a afirmat Tarik Jasarevic.

„Există oameni care solicită ajutor”, a adăugat el, notând faptul că recunoaşterea oficială a afecţiunii va contribui la demararea unor noi cercetări şi la alocarea unor noi resurse pentru a combate această problemă medicală.

ICD este un sistem utilizat de cadrele medicale din toată lumea şi serveşte ca standard internaţional pentru definirea problemelor de sănătate şi a afecţiunilor.

În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de morţi subite şi de simptome fizice asociate jocurilor pe calculator.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax