Actualitate
Deputaţii vor să modifice de urgenţă Codul Penal cu 22 de proiecte de lege noi. Vor să scape de anchetele procurorilor

Săptămâna viitoare deputaţii jurişti încep discuţiile pe modificările aduse codului penal şi codului de procedură penală. Asta nu înseamnă că vor da, însă şi raportul, care să meargă apoi în plen. Şi asta pentru că sesiunea parlamentară se încheie la sfârşitul lunii.
Camera Deputaţilor e for decizional şi urmează să voteze, de exemplu, dacă, pe viitor, acuzaţii de corupţie scapă de arest preventiv şi de cătuşe şi dacă suspiciunile rezonabile vor fi înlocuite de indicii temeinice. Şi conflictul de interese ar putea fi dezincriminat pe viitor, când este vorba de o decizie care vizează ocuparea unei funcţii.
Marţi, membrii comisiei au suplimentat prin vot ordinea de zi cu toate cele 22 de proiecte de lege.
„Astăzi, vom avea doar dezbateri generale la aceste proiecte, întreg pachetul de legi va fi apoi trimis către Ministerul Justiției pentru a face modificările necesare și a da un punct de vedere, pentru o săptămână, după care vom intra în dezbaterile pe fond”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.
sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News