Eveniment
Deputatul Călin Potor: “Din informaţiile pe care le avem, procurorii DNA verifică lucrările din Cetatea Alba Carolina”
Deputatul liberal Călin Potor a atras atenţia asupra unor aspecte privind lucrările din Cetatea Alba Carolina, respectiv din parcul din faţa Catedralei. Într-un comunicat primit la redacţie, acesta face referiri şi la faptul că procurorii DNA ar face cercetări privind achiziţiile din cadrul acestor lucrări.
„Bani aruncaţi pe fereastră. De fapt nu chiar pe fereastră, ci în conturile prietenilor partidului aflat încă la putere. Şi nu vorbim de sume mici, ci de 16 milioane de euro. Atât plăteşte municipalitatea pentru lucrările de pe latura de vest a Cetăţii. Să nu fiu înţeles greşit, sunt de acord şi susţin refacerea şi punerea în valoare a Cetăţii Alba Iulia. Dar nu cu orice preţ şi cu orice costuri.
Banii plătiţi pentru aceste lucrări depăşesc cu mult limitele normalului şi ale bunului simţ. Doar refacerea părţii de vest costă 16 milioane de euro. Dacă adăugăm sumele pentru celelalte proiecte din Cetate, ajungem la peste 65 de milioane de euro. Cu aceşti bani se putea construi o cetate nou-nouţă lângă cea veche. Dar şi prietenii trebuie să trăiască şi să încaseze sume consistente din aceste aşa-zise lucrări. Din informaţiile pe care le avem, procurorii de la DNA verifică aceste lucrări, dar mai ales cum a fost posibil ca unele achiziţii să fie umflate şi cu 500%.
În al doilea rând, prin scoaterea la lumină a zidurilor din partea de vest a Cetăţii, parcul din faţa catedralei va fi distrus în proporţie de aproape 50 la sută. Şi vorbim despre ultimul parc din municipiu. Pentru că cel din Custozza a fost făcut una cu pământul, în ciuda miilor de albaiulieni care au protestat şi au cerut salvarea copacilor. O să avem un parc mai puţin pentru ce? Pentru locuri de parcare pentru autoturisme şi autocare? Este aceeaşi minciună servită cetăţenilor ca şi în cazul Custozza, când s-a spus că zona va deveni o piaţetă, după care au apărut locuri de parcare” a declarat Călin Potor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
tempera
sâmbătă, 10.03.2012 at 16:37
De unde ai tu potore informatii, atata timp cat dosarele care nu sunt trimise in instanta nu sunt publice? Sa inteleg ca DNA-ul are „scurgeri”de informatii, ca nu sunt profesionisti acolo? Sau i-ai mituit? Ori tu ai facut reclamatii peste reclamatii, asa cum te lauzi ca iti faci campania cu DNA-ul? Poate ar trebui sa te autodenunti cu dispensarele medicale aflate in proprietatea orasului pe care le-ai vandut cand erai viceprimar prietenilor pe nimic ( nimic la bugetul orasului), sa povestesti despre cum folosesti cateva sute de metrii patrati din terenul orasului, gratis-gratis, ba ti-ai mai tras si gard nou de jur imprejur, cum ai bagat spitalul in faliment si l-ai lasat cu miliarde datorii, cum nu ai fost in stare sa aduci tu singur nimic la spital, singurele dotari aduse exclusiv de tine fiind botoseii de plastic care ti-au mai rotunjit veniturile. A, da! Si medicamentele au fost tot ale tale, mai scumpe in spital decat la orice farmacie, dar, de!, asa a fost intelegerea cu firmele producatoare…si cate si mai cate…
el conquistador
luni, 12.03.2012 at 07:34
ok cu cele de sus…dar sa ne gindim si la tine (la voi doi)…si la contractele de la INP fara licitatie despre care ar fi multe de spus.Ha? Acum taci?:)
ELENA
sâmbătă, 10.03.2012 at 17:32
Saraci din informatiile pe care le detin, de ce nu spun adevaru ca au facut plangerea la DNA o cunostinta de-a lor din Belgia, oare nu ist aduc aminte
el conquistador
luni, 12.03.2012 at 07:22
cine a facut sesizarea nu este o cunostinta, nu este o persoana fizica si nu este din Belgia. Si procurorii din Alba nici nu se miscau daca aceasta nu ii zgiltiia putin.
abbilbal
duminică, 11.03.2012 at 08:47
Da, mai dispare şi ultimul parc. Probabil vor să facă parc la poalele Mamutului unde au fost cânva viile IAS ce dădeau un vin foarte apreciat şi preferat de Fabrica de şampanie din Azuga. Dar cum şampania românească nu mai este „la modă” viile au dispărut şi locul lor a fost luat de ciulini, scai şi locuri virane unde se depozitează gunoaiele.
abbilbal
duminică, 11.03.2012 at 08:51
PS. Erată.
Din neatenţie am scris mamut în loc de Mamut, cânva în loc de cândva Viile în loc de viile.
Dacă redactorii pot face corecturile de rigoare le mulţumesc, dacă nu le cer scuze cititorilor.