Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Deputatul Clement Negruţ şi-a dat demisia din PDL Alba

Publicat

Deputatul Clement Negruţ a anunţat că a părăsit Partidul Democrat Liberal. Acesta a precizat, vineri, că rămâne parlamentar independent. Decizia plecării din PDL a venit abia la două săptămâni de la demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte, iar motivul amânării este, potrivit parlamentarului, dorinţa de a calcula lucrurile la rece şi nu la mânie şi din dorinţa de a avea înainte un dialog cu reprezentanţii PDL.

Se pare că reacţiile foştilor colegi nu au fost pe măsura aşteptărilor sale, motiv pentru care şi-a dat demisia de onoare, aşa cum i-a sugerat preşedintele PDL Alba, Mircea Hava. „Mi-au cerut să plec din partid, dacă am onoare. Am onoare şi astăzi am plecat din partid”, a declarat Negruţ.

[media id=205 width=320 height=240]

Acesta s-a arătat deranjat de unele afirmaţii făcute de conducerea PDL Alba, în presă, la adresa sa, ce ţineau mai puţin sau chiar deloc, de ordin politic. „Poţi să spui ce vrei despre oricine, dar, când ajungi într-o dispută politică, să ataci familia cuiva, mai mult, a unui coleg de-al tău (n.r.- Clement Negruţ); să vorbeşti despre el în termeni pe care nu vreau să-i reproduc, legate de mediu, de educaţie, de soţie, de copii şi alte lucruri, pe care eu nu le accept, indiferent din partea cui vin… Puteau să spună orice: că nu sunt bun coleg, că nu-mi fac treaba, că nu mi-am sacrificat timpul şi familia pentru partid. Dar, culmea, ei nu pot să spună lucrurile astea, pentru că există dovezi în sensul acesta că nu au dreptate”, a precizat Clement Negruţ.

Pe oamenii cu care a muncit şi în care a crezut în cei 15 ani de când face politică (alţii decât liderii politici PDL), Negruţ i-a asigurat că va fi alături de ei, iar electoratului i-a transmis că îl va reprezenta în continuare în Parlamentul României. „Rămân parlamentarul Colegiului Uninominal nr. 2 Sebeş-Blaj şi îi asigur pe cetăţenii care m-au trimis în Parlament că voi fi acelaşi parlamentar cu care nu le va fi ruşine”, a afirmat acesta. Totodată, el este hotărât să candideze la alegerile electorale din 2012, pentru funcţia de parlamentar, pe acelaşi colegiu.

Întrebat de ziarişti dacă a primit vreo ofertă de a se alătura altui partid, Negruţ a declarat că îi sunt cunoscute ofertele făcute prin intermediul presei: „Am citit şi eu în ziare faptul că partidele politice din opoziţie sunt interesate de deputatul Clement Negruţ. Acum vreau să ştiu dacă sunt interesate de deputatul Negruţ pentru ceea ce reprezintă deputatul Negruţ sau sunt interesate (cum era şi PDL) pentru un vot în Parlament”.

La insistenţa ziariştilor de a spune cui ar opta să se alăture – PSD sau PNL -, deputatul Negruţ a dat un răspuns diplomatic: „În momentul acesta, România nu poate fi condusă nici cu o politică de dreapta, nici strict cu o politică de stânga”.

Reamintim că deputatul Clement Negruţ şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Alba, la mijlocul lunii februarie, nemulţumit de neregulile din cadrul Organizaţiei Judeţene şi acuzând conducerea formaţiunii, respectiv pe Mircea Hava şi pe senatorul Alexandru Pereş, de fraudarea ultimelor alegeri judeţene la nivelul partidului. Clement Negruţ şi-a exprimat de mai multe ori nemulţumirea faţă de politica portocalie, respectiv faţă de măsurile sociale drastice luate de Guvernul Boc.

După demisia sa de la conducerea Organizaţiei judeţene a PDL, anunţată la două săptămâni după ce a câştigat funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, reprezentanţii PSD Alba au afirmat că acesta este binevenit să se alăture filialei social democrate.

Nemulţumirile deputatului Negruţ vizavi de PDL

Fostul pedelist Clement Negruţ a precizat, punctual, reproşurile pe care le are la adresa partidului în care a activat până vineri:

„1. Faptul că am ieşit din limitele programului de guvernare. 2. Ne-am părăsit total electoratul. 3. Eu am încercat, din iunie 2010, în acele ieşiri publice ale mele, să spun clar că ne-am înscris pe o traiectorie greşită din punct de vedere politic. Înainte de a fi deputat, am fost om politic şi sunt în continuare; nu poţi să te duci la nesfârşit într-o abordare de tipul negativist: nu ne mai trebuie nimic – nu mai este nevoie de pensionari, de profesori, de poliţişti, de medici. Nu sunt adeptul statului social, dar într-o perioadă de criză este nevoie de politici de dreapta moderate, în care cetăţeanul să fie protejat.”

Deputatul a ţinut să sublinieze faptul că majoritatea liderilor politici PDL de la nivel local spun că fac administraţie (fac drumuri, introduc apa şi canalizare, alei pietonale), iar politica o fac parlamentarii şi senatorii la Bucureşti, ei fiind, de altfel, „capul răutăţilor” şi cei care îngreunează viaţa românilor prin votul lor. „Liderii politici ar trebui să iasă şi să-şi asume inclusiv responsabilitatea guvernării”, a mai spus Negruţ, deranjat de faptul că toată responsabilitatea politică este pusă pe umerii parlamentarilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement