Deputatul de Alba, Florin Roman, vrea să îi lase fără onoruri militare la înmormântare pe foștii colaboratori ai Securității
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, vrea să modifice legea ce privește deconspirarea și ceremoniile oficiale de stat. Mai exact, acesta propune ca foștii membri sau colaboratori ai Securității să nu mai fie înmormântați cu onoruri militare, dar nici să nu mai aibă dreptul la funcții publice.
Momentan propunerea este în dezbatere, la camera deputaților.
Inițiativa vine la 35 de ani de la revoluție, iar analiștii politici spun că nu mai are nici un rost la momentul actual, sau în viitor modificare.
Ce vrea să modifice la lege, Florin Roman
În linii mari, deputatul spune ca persoanele care au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist nu ar trebui să beneficieze de onoruri militare şi nici să acceadă în funcţii sau demnităţi publice.
Mai exact ca aceștia să nu mai aibă parte de gardă militară la înmormântare, sau să ocupe funcții publice.
Roman spune că mulți dintre cei vizați de modificare legii, sunt inculpați în dosarul Revoluției. Printre cei care ar putea fi vizați de modificare este și fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 93 de ani.
Ce spun analiștii politici
Contactat de PROTV, analistul Cristian Pârvulescu a spus că legea la momentul nu ar avea nici un rost.
”Nu cred că sunt multe persoane care ar putea fi afectate de această lege, iar onorurile militare se dau doar celor care au deţinut funcţii politice în regimul actual, în funcţie de importantă. Sunt cazuri în care nu s-a întâmplat deşi ar fi avut dreptul. Ca urmare nu văd care sunt consecinţele legii”, a declarat acesta pentru postul TV.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)