Connect with us
Publicitate

Eveniment

Deputatul PDL Clement Negruț este noul secretar al Camerei Deputaților. Vezi componența Biroului Permanent

Publicat

Camera Deputaților și-a ales luni după-masa noua conducere. Aceasta a fost validată în plenul ședinței, cu 188 de voturi „pentru” și 8 voturi „împotrivă”. În componența Biroului Permanent îl regăsim, cu funcția de secretar, pe deputatul PDL de Alba, Clement Negruț.

„În primul rând, pot să vă spun că în norma structurală, PDL deține 3 funcții în Biroul Permanent: de vicepreședinte, de secretar și de chestor. În urma unei alegeri, în grupul BP, astăzi am fost nominalizat, am concurat alături de colegii mei. Din momentul acesta, voi fi un ajutor al președintelui Camerei Deputaților, în desfășurarea ședințelor, voi participa la ședințele Camerei Deputaților și la alcătuirea ordinii de zi, a deciziilor legislative și voi avea și alte atribuții. Mâine voi primi lista atribuțiilor și voi intra „în pită”, să spun așa. Tot mâine îmi voi prelua biroul. Asta mai înseamnă și că voi sta cu 2-3 zile pe săptămână mai mult la București, dar nu mă mut aici, pentru că mi-e dragă Alba Iulia”, a declarat deputatul Clement Negruț pentru ziarul Alba24.ro.

Din noua conducere a Camerei Deputaților fac parte, cu funcții de vicepreședinți, Viorel Hrebenciuc (PSD), Alina Gorghiu (PNL), Ioan Oltean (PDL) și Viorel Nicolicea (grupul progresist).

Funcțiile de secretari ai Biroului Permanent au fost ocupate de Clement Negruț (PDL), Georgian Pop (PSD), Cristian Buican (PNL), Niculae Mircovici (grupul minorităților naționale).

Chestori sunt Nicolae Banicioiu (PSD), Gheorghe Albu (PDL), Dan Motreanu (PNL), Denes Seres (UDMR).

Au votat 197 de deputați, iar un vot a fost anulat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. soso

    marți, 04.09.2012 at 08:49

    Toti unul si unul-Hrebe,Nicolicea,Oltean,Giorgian Pop,Gorghiu,Nicu Banicioiu etc.”de aceea n-are ursul coada”(de aia suntem ultimii din Europa) cu asa sefi si sefuti…

    • DECENEU

      marți, 04.09.2012 at 13:10

      Nu-i mentionezi in insiruirea facuta pe Negrut si Oltean, de ce oare ?!

  2. soso

    marți, 04.09.2012 at 17:52

    Negrut este „rolul principal” al articolului si de aceea nu l-am mai amintit,iar Oltean in lista acestor „taie iarba la caini” are „medalia de bronz”!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate