Connect with us
Advertisement

Actualitate

Deputatul PNL de Alba Florin Roman critică impozitul pe gospodărie: „Va duce la o explozie a birocrației fiscale”

Publicat

Florin Roman CDDeputatul PNL de Alba, Florin Roman, critică proiectul pregătit de Guvern ce vizează impozitul pe gospodărie, considerând că acesta va duce la o explozie a birocrației fiscale.

„Înainte să lămurească Legea salarizării unitare, Guvernul Grindeanu pregătește un proiect care vizează impozitul pe gospodărie, o adaptare mioritică a sistemului fiscal american. Din păcate, sistemul fiscal românesc este departe de cel american, iar modul în care el funcționează ne este cunoscut tuturor celor care plătim taxe și ne izbim de o birocrație care ne costă timp și bani”, a transmis deputatul Florin Roman, într-un comunicat.

Deputatul este de părere că impozitul pe gospodărie va crește nu doar birocrația, ci și costurile politicii fiscale.

„Angajarea a zeci de mii de inspectori fiscali, depunerea a milioane de dosare , nu doar simple declarații fiscale, vor face acest proces imposibil de gestionat, iar costurile vor fi pe măsură. Pentru fiecare leu strâns la buget, se vor cheltui alți doi lei, iar beneficiul pentru stat va fi practic nul.

Cetățenii vor fi sufocați de birocrație, de costuri suplimentare și de un aparat de stat împovărător”, susține Florin Roman.

Potrivit deputatului de Alba, proiectul guvernamental pune serios sub semnul întrebării și cota unică, care a asigurat creșterea economică în ultimii 10 ani.

„Cota unică nu mai există atunci când unii sunt scutiți de la impozitare, iar ceilalți nu. Vor fi sancționați cei care câștigă mai mult, cei care muncesc mai mult.

La fel ca și în cazul Legii salarizării unitare, și în cazul impozitului pe gospodărie guvernul a aruncat cifre și informații disparate, fără să organizeze dezbateri serioase cu specialiști, cu oameni implicați în procedurile fiscal.

Avem nevoie de o dezbatere reală, pe fond , nu de fumigene politice lansate de la guvern pentru a acoperi incompetența actualei puteri”, a mai transmis Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement