Eveniment
Deputatul PNL Florin Roman anunță că îl dă în judecată pe liderul USR Alba pentru acuzațiile legate de afacerile unui ”apropiat”
Deputatul de Alba, Florin Roman, a reacționat la acuzațiile USR Alba, cu privire la faptul că apropiați de-ai săi ar face afaceri cu statul.
Roman spune că liderul USR Alba, Beniamin Todosiu, va trebui să își probeze declarațiile în instanță.
”Cei de la USR Alba au publicat contracost, în presa locală și pe pagina lor de Facebook un articol calomnios, în care sugerează că aș fi un penal.
Mai mult, amestecă numele și imaginea mea cu un simplu membru PNL, din cei peste 8000 câți sunt în Alba, care a derulat contracte cu statul, insinuând că suntem apropiați deși nu suntem nici rude, nici amici și nici altceva.
Am văzut multe tâmpenii la viața mea, dar asta le întrece pe toate. Mă mir că nu m-au făcut apropiat cu criminalul de la Caracal, doar pentru că trăim în aceeași țară.
Prin urmare, voi da posibilitatea oamenilor noi, cu năravuri vechi să își susțină povestea în instanță. Ca să învețe măcar ce înseamnă responsabilitatea!” a postat Roman pe contul său de facebook.
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, l-a acuzat în urmă cu câteva zile pe Dan Barna că ar fi încasat peste 600.000 de euro din contracte cu Guvernul PSD.
Replica USR a venit marți printr-un atac la Roman din partea organizației din Alba a partidului, cu același subiect: contracte din bani publici pentru un liberal despre care i-ar fi apropiat deputatului.
”Omul nou cu năravuri vechi… A încasat peste 600.000 de euro din contracte cu guvernul PSD. 634.018 euro a câștigat domnul Dan Barna din contractele cu guvernul PSD, jumătate din suma provenind din contractul cu Ministerul Afacerilor Interne!
248.022 euro a câștigat domnul Dan Barna din contractele OIR POSDRU! Peste 170.000 de euro a câștigat din contractele cu autoritățile locale! Ca și lui Liviu Dragnea, domnului președinte al USR i-au plăcut mult contractele cu statul! #faracontractecustatulinfunctiipublice” a scris Roman.
USR Alba a simțit nevoia să îi ia apărarea lui Barna printr-o serie de acuzații la adresa lui Roman.
Mai jos, redăm textul transmis de USR, pentru care Florin Roman spune că îl dă în judecată pe liderul organizației din Alba, Beniamin Todosiu:
”Pe deputatul de Alba, Florin Roman, l-au supărat contractele pe care firma lui Dan Barna le-a obținut, prin licitație, înainte de intrarea în politica. Iar în cazul lui Dan Barna, vorbim despre fonduri europene.
Acest tip de contracte sunt supuse unor verificări cât se poate de serioase, nu se compară cu contractele obținute de firma unui politician prin încredințare directă, de către o primării conduse de colegi de partid. Haideți să vedem ce-au făcut liberalii din Alba Iulia după ce au candidat pentru Consiliul Local Alba Iulia. Un prim exemplu:
Dl. Blaga Laurențiu Alexandru, candidat PNL pentru CL Alba Iulia, acționar unic și administrator la SC LARRY VERMESSUNGEN, înființată în anul 2006, cu sediul în Alba Iulia a candidat în 2016 la alegerile locale pe lista PNL.
Însă din anul 2016, din luna iulie, imediat după alegerile locale, firma sa, Larry Vermessungen, începe să câștige contracte cu bani publici: 7 contracte în 2016, în sumă totală de 77.652 lei. Veniturile totale ale firmei în anul 2016 au fost de 131.385 lei. Asta înseamnă că 59% din veniturile firmei sale pe anul 2016 au fost bani publici.
În 2017, veniturile firmei au fost de 169.825 dar au fost 14 contracte cu bani publici, în sumă totală de 375.845 lei. Pare ciudat ca Ministerul de Finanțe să știe că ai câștigat mai putini bani decât ai contractat cu primării sau societăți de stat.
În 2018, firma LARRY VERMESSUNGEN, care se ocupă de documentații cadastrale (în ultimii ani, exclusiv pe bani publici), primește prin atribuire directă 4 contracte, în valoare de 258.274 lei. Veniturile totale ale firmei au fost în anul 2018 de 242.967 lei.
LARRY VERMESSUNGEN SRL este singura firmă care apare în declarațiile de integritate ale vicepreședintelui PNL Alba Iulia, completate în anul 2016.
Problema este că liberalul Blaga Laurențiu Alexandru, actual vicepreședinte al PNL Alba Iulia, a ascuns adevărul!
Dar asta nu e tot. Colegul liberalului FLORIN ROMAN nu a menționat în declarațiile de integritate o a doua firmă: SC LARRY & CORY VERMESSUNGEN SRL, la care avea și are 94.45% din acțiuni, tot din județul Alba, comuna Săsciori. Firma a fost înființată în anul 2010.
Această a doua firmă nedeclarată a început să primească contracte cu bani publici din ianuarie 2017. Mai exact, au fost 17 contracte primite prin încredințare direct în anul 2017, în sumă totală de 504.016 lei ( în 2017, firma a avut venituri totale de 240.339 lei! ) iar în 2018 au mai fost alte 26 de contracte de achiziții directe în sumă totală de 259.912 lei și o singură licitație câștigată, în valoare de 66.677 lei.
Anul 2019 este și mai productiv: SC Larry & Cory Vermessungen SRL, aparținând domnului Blaga Laurențiu Alexandru, vicepreședinte PNL Alba Iulia, primește (prin încredințare directă) 13 contracte în sumă totală de 720.000 de lei!
Deci, după ce intră în politica mare, sub cârmuirea domnului Roman Florin, lider al organizației PNL Alba Iulia, domnul Blaga Laurențiu Alexandru câștigă, prin două firme, 68 de contracte de achiziție direct, în valoare de 2.195.699 lei și o licitație cu valoarea de 66.677 lei.
Cine a acordat contractele? Un contract de 90.000 de lei, a fost acordat chiar de Primăria Alba Iulia, dominată de liberali, colegii de pe lista de candidați PNL la consiliul local Alba Iulia, pentru realizarea lucrărilor în vederea înscrierii în cartea funciara a străzilor și bulevardelor din municipiul Alba Iulia.
Vicepreședintele PNL Alba Iulia! Sau, un alt contract, acordat de Primăria Gârbova, la fel, dominată de PNL, în valoare de 50.400 lei, pentru întocmirea cadastrului sistematic.
Sunt multe alte pagini de exemple, pe același model.
Domnul Florin Roman era în anul 2016 vicepreședinte PNL al Consiliului Județean Alba. Era unul dintre cei mai importanți lideri PNL din județul Alba.
Este portdrapelul aleșilor locali PNL și nu numai în Parlamentul României.
Florin Roman, fost vicepreședinte PNL al Consiliului Județean Alba s-a luptat și a votat ( și ) pentru pensiile speciale pe care PSD le-a acordat primarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene.
Orice partid serios, care își asumă să manifeste respect în primul rând fată de alegători, are obligația să își facă propria verificare a celor pe care îi propune pentru a gestiona resursele publice!”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News