Connect with us
Advertisement

Actualitate

Deputatul PNL Florin Roman cere Guvernului aplicarea de îndată a deciziei CE privind despăgubirea proprietarilor de păduri din ariile naturale protejate

Publicat

padure brad iarna Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, solicită Guvernului României punerea de îndată în aplicare, cu celeritate, a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8679/ 4 ianuarie 2017 privind acordarea de plăţi compensatorii proprietarilor de păduri supuse restricţiilor de exploatare.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi, parlamentarul liberal a precizat că Decizia forului european reglementează situaţia discriminatorie a românilor cu păduri în ariile şi siturile naturale protejate, care, din această cauză, nu puteau dispune de aceste bunuri şi nici nu primeau nimic în schimbul deţinerii materialului lemnos respectiv.

Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8679/ 4 ianuarie 2017 face dreptate oamenilor care nu îşi puteau exploata masa lemnoasă deoarece sunt proprietari de păduri supuse unor restricţii de exploatare (păduri incluse în tipurile T1 şi T2). Astfel, în schimbul nerecoltării lemnelor situate în ariile protejate, cetăţenii români, inclusiv cei din judeţul Alba, urmează să primească compensaţii băneşti în cuantum de maxim 500 euro/hectar. Această decizie va fi aplicată până în anul 2020, iar beneficiarii sunt persoanele fizice şi juridice de drept privat – persoane fizice, obşti, composesorate”, a subliniat deputatul de Alba.

Florin Roman a mai adăugat că în judeţul Alba se află 93 de arii protejate, 83 dintre acestea fiind de interes naţional, situate cu precădere în Munţii Apuseni şi Munţii Sebeşului.

„Îi informez pe locuitorii din judeţul Alba, cât şi pe cei din celelalte zone ale ţării în care se află rezervaţii naturale protejate, de interes naţional sau regional, că pentru a intra în posesia sumelor dispuse pentru compensarea netăierii pădurilor lor, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene, trebuie să depună o cerere în acest sens către autorităţile abilitate din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor”, a arătat parlamentarul liberal.

În consecinţă, cer imperios primului-ministru precum şi reprezentanţilor guvernamentali cu atribuţii în acest domeniu să pună de urgenţă în aplicare Decizia CE. De asemenea, solicit Guvernului informeze potenţialii beneficiari despre prevederea amintită, printr-o campanie de informare la nivel naţional. Locuitorii din Alba şi celelalte judeţe ale ţării care deţin rezervaţii naturale trebuie să fie informaţi de Guvern şi să intre de urgenţă în posesia plăţilor compensatorii. De asemenea, punerea în aplicare a acestei hotărâri a instituţiei europene va avea drept efect imediat diminuarea tăierilor masive a pădurilor din zonele protejate şi protejarea <aurului verde> al României, jefuit sistematic după 1990”, a conchis deputatul PNL.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement