DESTINAŢIE de sărbătoarea Sfintei Marii: Mănăstirea Râmeţ, unul dintre cele mai vechi așezăminte ortodoxe din Transilvania

Aflată într-un cadru natural spectaculos, înconjurată de stânci „ameninţătoare”, unul dintre cele mai vechi așezăminte ortodoxe din Transilvania, este Mănăstirea Râmeț, din județul Alba. Ar fi fost construită înainte de 1377, de când este datată o pictură murală. După tradiție este ctitoria călugărilor Genadie și Romulus, din anul 1214.

Mănăstirea se află pe valea îngustă, săpată de apa Geoagiului, în Munții Trascăului. Este așa zisa „vale a mănăstirii”. Râul, pornit din munții Abrudului, se varsă în Mureș, lângă Teiuș. Drumul spre Mănăstirea Râmeț descoperă credinciosului și călătorului un monument istoric unic.

Nicolae Iorga spunea că Mănăstirea Râmeț a fost ctitorită de călugări singuratici, căci numirea „rameți” nu înseamnă altceva decât „eremiți”, adică pustnici.

Biserica veche are mai multe straturi de pictură: primul strat datează din anul 1300, iar al doilea din anul 1310. Al treilea strat se afla pe arcada dintre naos și pronaos, cu text din anul 1377, stratul al patrulea datează din anul 1450, al cincilea — din anul 1600, al șaselea — din 1741 și al șaptelea — din anul 1809.

Considerată un puternic centru ortodox, Mănăstirea Râmeț a fost lovită cu tunurile de generalul austriac Bukow, la 20 august 1762, în campania de distrugere a mănăstirilor ortodoxe din Transilvania, dispusă de curtea de la Viena. Refăcută în anii următori, mănăstirea a fost distrusă de armata imperială habsburgică, la 23 decembrie 1758.

În 1826 așezământul a fost transformat în biserică de mir și redevine mănăstire în 1932, prin strădaniile călugărului Evloghie Ota.

În 1960, după aplicarea Decretului 410, privind scoaterea din mănăstiri a personalului monahal, mănăstirea este desființată și devine cabană turistică. Au fost ani când mulți călugări și călugărițe au fost izgonite din mănăstiri, unele mănăstiri fiind desființate.

La Râmeț monahiile au fost alungate și silite să se îmbrace în civil. După multe încercări, ele s-au strâns mai întâi la Teiuș, apoi la Aiud și au organizat o secție de covoare. Au stat aici din 13 martie 1962 până în 1969 când s-a acceptat ca fostele maici să revină la mănăstire, îmbrăcate civil, să facă o secție de covoare. Nu era permis să se facă slujbe și nici să se reia rânduiala călugărească.

În 1972 mănăstirea este autorizată să funcționeze. Pentru a recâștiga clădirile mănăstirii, maicile și ieromonahul Dometie Manolache au construit o cabană turistică în afara mănăstirii, pe care au predat-o statului.

Biserica veche a fost restaurată între anii 1987-1989. Astfel a fost refăcut paraclisul, s-a adăugat arhondaria, stăreția, trapeza, s-au extins chiliile, s-a construit o școală nouă pentru copii, în cea veche deschizându-se, la 12 iulie 1969, o colecție muzeală cu exponate variate: documente vechi, icoane pe sticlă, o valoroasă colecție numismatică și obiecte cu caracter etnografic.

S-a construit o nouă clopotniță, un pod peste râu, s-au introdus lumină electrică, apă potabilă, canalizare și încălzire centrală. An de an s-au realizat și alte lucruri pentru buna gospodărire a mănăstirii.

Citeşte şi 15 august: Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Superstiţii, obiceiuri mai mult sau mai puţin cunoscute şi semnificaţii

Dezvoltarea mănăstirii, nevoia credincioșilor din întreaga țară de a veni la slujbele sale, de a se mărturisi și de a se ruga aici, au impus construirea unei noi biserici.

În ziua de 29 iunie 1982, episcopul Emilian Birdaș a săvârșit parastasul de 7 ani a părintelui Dometie, fost duhovnic al mănăstirii, și totodată a sfințit piatra de temelie a noii biserici. Zidirea bisericii a durat până în anul 1986. În anul 1987 a început lucrarea de pictare a bisericii, condusă de pictorul Grigore Popescu de la București.

Planurile de arhitectură și conducerea lucrărilor de construcție sunt opera preotului inginer Grecea Ioan de la Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului.

Târnosirea acestui sfânt locaș s-a oficiat de patriarhul Teoctist, împreună cu mitropoliți și episcopi, membri ai Sfântului Sinod, la 29 iunie 1992.

Biserica nouă are o fundație din beton simplu și armat, cu zidurile din cărămidă, cu bolți din beton armat.

Arhitectura, de tradiție bizantină cu împărțire interioară a spațiului, este de plan tricone cu turla pe naos și cuprinde: un pridvor deschis, un pridvor închis, pronaosul, naosul cu abside laterale și turla centrală și altarul.

Acoperișul, cu învelitori separate pentru diferitele încăperi interioare și poala mult evazată, este propriu bisericilor din Moldova, în timp ce pridvorul deschis și împărțirea fațadelor în două registre de un brâu median se întâlnește la bisericile din Țara Românească.

Iconostasul, stranele și întregul mobilier din biserică sunt sculptate în lemn de stejar. Icoanele, din lemn de tei, poleite cu foiță de aur, sunt pictate în tempera.

Frumusețea și valoarea bisericii o dau elementele arhitectonice din exterior și din interior, precum și pictura, cu un colorit sobru și luminos. Totul creează în sfântul locaș o atmosferă de evlavie, meditație și rugăciune, se arată pe site-ul oficial al mănăstirii.

Hram: „Izvorul Tămăduirii”, „Nașterea Maicii Domnului” și „Sf. Nicolae”, la biserica de parohie (Valea Mănăstirii), și „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” la biserica nouă.

sursa: agerpres