Connect with us
Publicitate

Actualitate

Dezbatere publică la sediul Instituţiei Prefectului Alba, pe tema noii legi a taximetriei. Deputatul Călin Potor, invitat să participe

Publicat

Deputatul Clement Negruţ invită taximetriştii, dar şi autorităţile publice din Alba şi cetăţenii interesaţi la o dezbatere publică ce va avea ca subiect noua lege a taximetriei. Întâlnirea se va desfăşura luni, 16 ianuarie 2012, de la ora 11.00, la sediul Prefecturii Alba, Sala 100.

„Vom purta o discuţie pe Legea 38 din 2003, legea taximetriei, o lege ce a deschis multe şi aprinse discuţii în Comisia de Industrie din care fac parte. Am convenit, în cadrul acestei Comisii, să ne întâlnim în fiecare judeţ cu cei interesaţi şi aici mă refer la persoanele fizice autorizate, firmele de transport şi societăţile care oferă servicii de transport în regim de taxi, dar şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru că este foarte important şi bine de ştiut că prin această lege se vor reglementa anumite lucruri legate de eliberarea autorizaţiilor şi a tuturor celorlalte elemente care ţin de staţii, orare, tarife şi aşa mai departe. Pe această cale, îl invit şi pe domnul deputat Călin Potor să participe la această dezbatere pentru că este membru al Comisiei de Industrii de vreo 4-5 luni şi îl invit la discuţii”, a declarat Clement Negruţ.

Taxiurile vor putea lucra doar pe aria localităţilor pentru care au obţinut autorizaţii, în caz contrar riscând a li se ridica plăcuţele de înmatriculare şi a primi amenzi usturătoare, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Proiectul normativ creează premisele unui război total pe piaţa taximetriei, pentru că firmele de taxi din localităţile limitrofe marilor oraşe din România vor scădea masiv tarifele şi asta pentru că mai pot lucra doar la comandă.

Staţionarea taxiurilor în locurile de aşteptare a clienţilor situate în altă localitate decât cea de autorizare care a emis autorizaţiile taxi ale acestora este interzisă, se arată în Legea Taximetriei numărul 38/2003. Conform Ordonanţei de Urgenţă 109/2005, modificată, paragraful va fi înlocuit cu “se interzice staţionarea taxiurilor în altă localitate decât localitatea de autorizare, în vederea efectuării de transport rutier public de persoane, în regim de taxi”. Cu alte cuvinte, taximetriştii cu autorizaţie eliberată de altă municipalitate decât cea pe a cărei rază se află nu vor mai avea voie să stea pe stradă pentru a lua clienţi. Dacă totuşi vor fi prinşi de Poliţie şi reprezentanţii Primăriei că fac aşa ceva, riscă o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei şi ridicarea plăcuţelor de înmatriculare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate