Connect with us
Advertisement

Actualitate

DGASPC Alba: Peste 400 de persoane, consiliate în cadrul unui proiect privind prevenirea sarcinii nedorite

Publicat

În primele 6 luni de implementare a proiectului „Prevenirea sarcinii nedorite în județul Alba”, intitulat sugestiv „Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta!ˮ, specialiștii din cadrul Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial au promovat programul în toate primăriile județului Alba și au distribuit pliante cu informații și materiale utile persoanelor care au participat, atât la consilierea de grup, cât și la consilierea individuală, astfel că, în aceste luni, au fost consiliate 487 de persoane, din care 149 de femei au hotărât să aleagă o măsură contraceptivă.

Proiectul ”Prevenirea sarcinii nedorite în județul Alba” constă în implementarea unui program de prevenire a sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați prin oferirea, femeilor însărcinate și celor care se găsesc în situația de a-și abandona copilul/copiii, sprijinului necesar pentru evitarea și chiar înlăturarea situației de risc ce poate apărea și pe care nu o pot rezolva fără o intervenție susținută și de specialitate. Astfel, femeile pot beneficia gratuit de: sfaturi, consultații de specialitate, transport/acompaniere la cabinetul medical specializat și material contraceptiv.

Printre obiectivele campaniei se numără: scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați/ instituționalizați; reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului; creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului.

Beneficiarii direcți ai Programului sunt:

  • femeile care se află în situația de a-și abandona copilul/copiii și solicită sprijinul DGASPC Alba sau altor instituții;
  • mamele minore;
  • femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii ori care au fost în situația de a cere sprijinul Comisiei pentru Protecția Copilului;
  • adolescentele active sexual aflate în sistemul de protecție al DGASPC Alba;
  • cazurile semnalate de serviciile publice de asistență socială (SPAS – uri, DAS – uri) aflate în subordinea primăriilor, unitățile sanitare, cabinetele medicale individuale;
  • femeile care se adresează în mod direct Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial și pentru care, în urma investigațiilor, se constată necesară intervenția.

În vederea realizării, în cadrul școlilor din județ, a programelor de prevenire a sarcinii nedorite, consiliere socială, educație sexuală și contraceptivă, planning familial, suport și orientare, urmează să se încheie convenții de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, funcționează la sediul DGASPC Alba din Alba Iulia, Bulevardul ˮ1 Decembrie 1918ˮ nr.68. Persoane de contact: Perți Maria – asistent social și Vârtoc Flavia Daniela – asistent medical (tel. 0755-069672).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement