Connect with us
Advertisement

Eveniment

OFICIAL: Vaccinarea persoanelor sub 65 de ani se amână pentru câteva zile din cauza lipsei vaccinurilor

Publicat

Campania de vaccinare începe să aibă probleme și în România, după ce la nivel european a apărut o criză a vaccinurilor.

UPDATE ANUNȚ OFICIAL: 

Pentru buna desfășurare a Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV) face următoarele precizări:

Începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activități esențiale programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie–11 februarie sunt în curs de replanificare pentru administrarea primei doze.

Programarea la vaccinare a acestor persoane s-a amânat cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării inițiale.

Documentul transmis de autorități poate fi consultat AICI.

Având în vedere:

Diminuarea cantităților de vaccin livrate anterior de BioNTech Pfizer, precum și lipsa predictibilității privind tranșele de vaccin livrate de compania Moderna, pentru lunile februarie și martie. Precizăm că această companie farmaceutică a anunțat, astăzi, livrarea la data de 5 februarie, a 42.000 de doze (reducere de aproximativ 20%), însă a oferit asigurarea că numărul acestora va fi suplimentat ulterior;

Comunicatul EMA din 28 ianuarie privind modificarea Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP) Comirnaty, respectiv clarificarea indicației de administrare a dozei de rapel la exact 21 de zile după administrarea primei doze.

CNCAV ia ca măsură de siguranță, pentru asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, reprogramarea, începând cu data de 30 ianuarie, a celor 66.884 persoane sub 65 de ani, pentru administrarea dozei 1, între

30 ianuarie și 11 februarie, pentru data de 16 februarie și ulterior, în ordinea planificării inițiale.

Știrea inițială:

Potrivit Digi24, care citează surse din Ministerul Sănătății, toate persoanele sub 65 de ani, atât persoane cu boli cronice, cât și persoane care fac parte din categoriile esențiale, vor fi amânate de la vaccinare pentru „câteva zile”, susțin surse din Sănătate.

Decizia este luată din cauza lipsei de vaccinuri. Persoanele care trebuie să facă a doua doză, nu vor fi afectate. 

Nu sunt doze suficiente de vaccin, după ce autoritățile se bazau pe dozele de la Moderna însă informațiile din acest moment arată că vom primi mai puține doze de vaccin. În aceste condiții, autoritățile preferă să asigure dozele pentru rapel persoanelor care au fost deja imunizate.

Înainte de această decizie a mai fost anunțată o altă amânare cu 10 zile pentru persoanele din categoriile esențiale.

Sursă: Digi24.ro

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement