Actualitate
Digitalizarea se amână: Guvernul a prorogat aplicarea codurilor QR pe anumite acte de studii

Digitalizarea se amână: Guvernul a aprobat miercuri amânarea măsurilor de aplicare a codului QR pentru o serie de acte de studii din învățământul preuniversitar şi învățământul superior. Executivul susține că are nevoie de mai multe ”dezvoltări tehnice semnificative ale aplicaţiilor informatice utilizate”.
Codul QR aplicat pe actele de studii are ca scop facilitarea utilizării acestora, potrivit Agerpres.
„Aplicarea completă codului QR pe toate tipurile de acte de studii necesită dezvoltări tehnice semnificative ale aplicaţiilor informatice utilizate în sistemul educaţional (SIIIR şi RMUR), precum şi instruirea corespunzătoare a personalului din unităţile de învăţământ.
Având în vedere timpul necesar pentru implementarea, testarea şi operaţionalizarea funcţionalităţilor informatice, se impune prorogarea termenului de aplicare a măsurii pentru anumite categorii de documente”, transmite sursa citată.
Digitalizarea se amână: Aplicarea codului QR va fi prorogată pentru următoarelor acte de studii:
- atestat de competenţă lingvistică;
- atestat pentru predarea unei limbi străine în învăţământul primar;
- certificat de absolvire a învăţământului obligatoriu de nivel primar în Programul ‘A doua şansă’;
- certificat de competenţe digitale însoţit de suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass;
- diplomă de bacalaureat – secţia bilingvă francofonă, însoţită de foaia matricolă parte a portofoliului educaţional;
- diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă parte a portofoliului educaţional.
În prezent, dezvoltările implementate în aplicaţia informatică SIIIR permit eliberarea cu cod QR a următoarelor actelor de studii:
- certificat de competenţă lingvistică;
- certificat de absolvire a ciclului inferior al liceului;
- diplomă de absolvire a învăţământului gimnazial însoţită de foaia matricolă, parte a portofoliului educaţional;
- diplomă de absolvire a liceului însoţită de foaia matricolă parte a portofoliului educaţional;
- certificat de acordare a definitivării în învăţământ.
Codul QR a fost deja folosit în anul şcolar 2023-2024, în fază de testare, pe diploma de absolvire a liceului şi certificatul de definitivare în învăţământ.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News