Connect with us
Publicitate

Administrație

Din 1 Decembrie: Parcul Sărbătorilor de Iarnă în Piața Cetății din Alba Iulia. PATINOAR, Căsuța lui Moș Crăciun și brad. Taxele de închiriere

Publicat

oameni piata cetatii Consilierii locali din Alba Iulia votează vineri un proiect de hotărâre în care sunt propuse condiţii de amenajare a Parcului de Sărbători din această iarnă, în cadrul căruia se intenţionează şi amenajarea unui patinoar. Parcul ar urma să fie deschis în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie, în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia şi va fi dotat cu spaţii pentru comercianţi, scenă pentru spectacole, Căsuţa lui Moş Crăciun, dar şi brad de sărbători.

Potrivit proiectului de hotărâre, în perioada 1 decembrie 2014 – 15 ianuarie 2015, în Piața Cetății din municipiul Alba Iulia se va organiza, ca și în anii trecuți, un Parc al Sărbătorilor de Iarnă, în cadrul căruia vor fi amplasate chioșcuri din lemn destinate desfășurării de activități de alimentație publică, activități de comercializare a produselor de artizanat și a produselor industriale de sezon. Majoritatea chioșcurilor în care se vor desfășura aceste activități vor fi executate de către comercianții doritori să participe la acest eveniment, pe cheluiala lor, celelalte chioșcuri urmând să fie executate de către Primărie și mai apoi închiriate comercianților.

În incinta Parcului de Sărbători se va amplasa o căsuţă a lui Moş Crăciun, o scenă în aer liber unde se vor desfășura spectacole, precum şi un brad de Crăciun.

Ca și anul trecut, se dorește ca în incinta acestui parc să funcționeze un patinoar artificial demontabil, care să vină în întâmpinarea dorințelor amatorilor de sporturi de iarnă în aer liber.

În ceea ce priveşte amenajarea patinoarului, consilierilor le este prezentată opţiunea stabilirii unei taxe speciale, de 0,1 lei/mp/zi, ce va fi achitată de societatea care-l va amplasa, aceasta asigurând şi exploatarea transportul şi întreţinerea acestuia pe întreaga perioadă. Această variantă este prezentată ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar, având în vedere că închirierea de către Primărie a unui patinoar presupune costuri între 30.000 de euro şi 40.000 de euro, la care se adaugă cheltuielile de exploatare a acestuia (apă, energie electrică, personal de deservire, etc.), bani de care administraţia locală nu dispune. Spre exemplu, alte primării din ţară au cumpărat patinoare, la preţuri cuprinse între 300.000 de euro şi 400.000 de euro, sume prea mari pentru bugetul local.

Taxele propuse pentru utilizarea temporară a locurilor publice, în zona în care va fi amplasat Parcul Sărbătorilor de Iarnă, sunt următoarele:

– 1 leu/mp/zi pentru activitatea de alimentație publică

– 0,8 lei/mp/zi pentru comercializarea produselor de artizanat și a produselor industriale de sezon

– 2 lei/mp/zi pentru închirierea chioșcurilor pentru activitatea de alimentație publică

– 1 leu/mp/zi pentru închirierea chioșcurilor pentru desfacerea produselor de artizanat și a produselor industriale de sezon

Cheltuielile cu energia electrică, apă-canal, iluminat public, paza zonei, amplasarea toaletelor publice şi a containerelor de colectare a deşeurilor vor fi suportate de Primărie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate