Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Din 1 septembrie se pot depune dosarele de finanțare pentru Măsura 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”

Publicat

În perioada 1-30 septembrie se va desfășura a treia sesiune din acest an pentru depunerea proiectelor de finanțare aferente Măsurii 221 “Prima împădurire a terenurilor agricole”. Cei care doresc pot să-și înregistreze proiectele la Oficiul Județean al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Alba. Fondurile nerambursabile pentru această sesiune însumează 50 de milioane de euro.

Implementarea acestei măsuri de finanțare are ca scop îmbunătățirea condițiilor de mediu în sectorul  rural, prin folosirea și totodată gospodărirea durabilă a terenurilor agricole, prin împădurire.

„Îmbunătățirea mediului și a spațiului rural” are ca principale obiective creşterea suprafeţei de pădure cu rol de protecţie a apei şi solurilor, dar și un rol de protecţie împotriva factorilor naturali şi dăunători și extinderea suprafeţei ocupate de păduri prin sprijinirea lucrărilor de împădurire şi întreţinere a plantaţiilor.

Cu ajutorul acestei măsuri se pot împăduri toate terenurile agricole la nivelul întregii țări, cu excepţia pajiştilor permanente, neafectate de procese de degradare a solului. Astfel, se poate asigura și împădurirea terenurilor agricole din jurul orașelor, cu condiția respectării cerințelor specifice ale acestei măsuri de finanțare.

Solicitanții fondurilor nerambursabile pot fi persoane fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoane juridice, grupuri sau asociații de persoane fizice sau juridice, precum și autoritățile publice locale deținătoare de teren agricol.

Se pot acorda trei tipuri de plăți: o primă pentru lucrări de înființare; o primă anuală pentru lucrări de întreținere a plantației pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul înființării plantației forestiere, o primă compensatorie fixă anuală pe hectar, pentru pierderea de venit ca urmare a împăduririi, pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul înființării plantației.

Ultima sesiune de depunere a dosarelor se va desfășura în perioada 2-30 decembrie 2011. Suma totală alocată celor patru sesiuni ale Măsurii 221 este de peste 200 de milioane de euro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate