Din APRILIE: Tinerii din Alba pot să își caute stagii profesionale în străinătate, prin programul Eurodyssée. Transport și cazare asigurate
În ședința de joi a Consiliului Județean a fost aprobat bugetul programului pentru anul 2014, în sumă de 100.000 lei. Din acești bani vor fi acoperite cheltuielile pentru cei 4 stagiari care și-au anunțat intenția de a veni în județul Alba prin acest program.
„Eu sper ca noi să trimitem cât mai mulți tineri. Dacă vor fi multe solicitări se poate face oricând rectificare bugetară.Ceea ce este important este că începem să derulăm programul și cred că va fi o șansă imensă pentru tinerii care doresc să urmeze programe de mobilitate profesională”, a declarat Florin Roman.
Pentru a participa la acest program, tinerii trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, domiciliul pe raza județului Alba și o diplomă de calificare.
„Pentru a reduce cheltuielile am făcut un acord de parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care va oferi spații de cazare iar banii destinați pe cazare au fost trecuți pentru bilete de avion, astfel încât să putem trimite cât mai mulți tineri în acest an”, a mai spus Roman.
Citiți și: Programul “Eurodyssee” 2014 în Alba: Spaţii de cazare la UAB pentru stagiari şi buget estimativ pentru anul acesta. Proiect de hotărâre în ședința Consiliului Judeţean
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)