Eveniment
Din culise: Negocieri sub presiune între zidurile „Castelului” de la Traseul Celor Trei Fortificaţii
Accesul presei şi al turiştilor în zona Traseului Celor Trei Fortificaţii a fost interzis, pe timpul întâlnirii reprezentanţilor PDL Alba cu Emil Boc şi grupul său de susţinători din staff-ul partidului. Tensiunea din spatele uşilor închise a castelului ridicat în fortificaţia Vauban a radiat, însă, în afară.
Potrivit unor surse din interior, mai mulţi primari şi consilieri şi-au exprimat nemulţumirea că nu fac parte din lista delegaţilor care trebuie să participe la Congresul PDL. Majoritatea sunt susţinători declaraţi ai lui Vasile Blaga. Punctul maxim de tensiune s-a simţit în momentul în care deputatul Ioan Oltean a ameninţat direct orice tentativă de susţinere a lui Vasile Blaga, precizând că Mircea Hava a ales tabăra greşită şi nu pe cea a învingătorilor. Cu toate acestea, Oltean i-a mai dat, aseară, o şansă lui Mircea Hava, să treacă în tabăra susţinătorilor lui Emil Boc, spunând că i se vor acorda circumstanţe atenuante.
Aceleaşi surse au precizat că Elena Udrea, după un atac la adresa lui Vasile Blaga, prin care l-a acuzat de înregistrarea unor rezultate slabe la alegerile precedente, le-a spus liderilor PDL Alba că Emil Boc şi susţinerea acestuia la funcţia de preşedinte al partidului reprezintă susţinerea parteneriatului dintre Boc şi Băsescu. Anca Boagiu a părăsit, la un moment dat, întâlnirea.
Elena Udrea şi Roberta Anastase au dormit la Hotel Medieval, primul hotel de 5 stele din Alba. Patronul hotelului, Danil Sabau, care este şi antreprenorul general al lucrărilor de restaurare din Cetatea Alba Carolina, a botezat camerele luxoase cu nume, în locul numerelor. Seara, după plecarea delegaţilor PDL, Emil Boc, Elena Udrea, Roberta Anastase şi Traian Igaş au luat masa, până noaptea, târziu ,cu câţiva lideri locali ai PDL, printre care şi preşedintele Mircea Hava, în Sala Frumoasei Priveliști amplasata în zona de Sud a „Castelului Princiar” din Cetatea Vauban.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News