Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Din decembrie analizele, investigațiile și serviciile medicale se pot face oriunde în țară în baza unui bilet de trimitere


Publicat

Asiguraţii pot beneficia, începând cu data de 1 decembrie, de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul ţării, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, a anunţat, marţi, CNAS.

Până în prezent, aceste servicii puteau fi acordate doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul care a emis biletul de trimitere

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti vor rămâne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta, transmite agerpres.ro.

CNAS susţine că va fi redusă astfel „birocraţia” din sistem, prin eliminarea evidenţelor distincte şi a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.

„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate de medicii specialişti. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm acelaşi regim de utilizare şi pentru prescripţiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul ţării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcţiona fără sincope”, a declarat preşedintele CNAS, Adela Cojan, citată în comunicat.

CNAS aminteşte că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul al IV-lea al acestui an fondurile alocate pentru investigaţii au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.

De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, conform HG 820/2020, a fost reglementată decontarea acestor investigaţii la nivelul valorii realizate.

„Investigaţiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea şi monitorizarea unor afecţiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea investigaţiilor în regim de urgenţă sau emiterea unui bilet de trimitere în baza căruia pacientul se va adresa unui furnizor de servicii medicale paraclinice”, afirmă CNAS.

Hotărârea de Guvern aprobată luni modifică şi completează anexa 2 la HG. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.

sursă: agerpres.ro



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

FOTO: A FOST PERICOL DE EXPLOZIE la Alba Iulia, la o firma de încărcare de butelii. Două persoane cu arsuri pe față și mâini

Publicat

Două persoane au suferit arsuri de gradul 1 si 2 la nivelul feței si membrelor, în urma unui incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 16.20, la o firma din Alba Iulia, situată pe strada Gării.

UPDATE 16.42: Incendiul se putea transforma imediat într-o explozie, din cauza faptului că firma respectivă se ocupă cu încărcarea buteliilor. Mai exact, o butelie a căzut de pe banda transportatoare și s-a aprins, iar două persoane au intervenit, au declarat pentru alba24.ro, reprezentanții ISU Alba.

Mai mult de atât, pompierii au intervenit imediat și au stins focul care se putea extinde cu viteză la buteliile aflate lângă bandă.

Potrivit primelor informații oferite de ISU Alba, incendiul de mici dimensiuni, a fost stins. Potrivit pompierilor, fostul s-a manifestat la banda transportoare.

La fața locului au intervin pompierii din Alba Iulia, cu două autospeciale cu apa și stingere, o autoscara și o ambulanță SMURD B2.

știre în curs de actualizare.

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

UPDATE FOTO: Intervenție a pompierilor din Blaj pentru salvarea unui câine care a căzut în râul Târnava Mare

Publicat

Pompierii din Blaj au fost chemați să intervină, marți după-amiaza, pentru salvarea unui câine care a căzut într-un râu.

Potrivit ISU Alba, zona de intervenție este municipiul Blaj, râul Târnava Mare.

UPDATE, ora 16.32: Câinele căzut în râul Târnava a fost salvat și a fost predat aparținătorului.

sursă foto: ISU Alba

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Cum a încercat un tânăr din Alba Iulia să violeze o minoră, pe o stradă din oraș. Trimis în judecată, în arest la domiciliu

Publicat

politie noaptea

Un tânăr din Alba Iulia a fost trimis în judecată pentru tentativă de viol, după ce a încercat să întrețină un raport sexual prin constrângere, cu o minoră de 14 ani, pe o stradă din oraș. Fapta s-a petrecut în 20 decembrie 2020, seara. 

De notat este că deși procurorii de pe lângă Parchetul Judecătoriei Alba Iulia au cerut, în 24 decembrie, arestarea preventivă a acestuia, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au respins cererea și nu au dispus vreo altă măsură preventivă faţă de acesta.

Însă procurorii au făcut contestație, iar judecătorii Tribunalului Alba au admis-o în 28 decembrie și au dispus măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, până în data de 26 ianuarie 2021.

Ce s-a întâmplat potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia

”În data de 20.12.2020, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Alba Iulia, inculpatul a încercat să întrețină un raport sexual prin constrângere cu persoana vătămată minoră în vârstă de 14 ani, însă nu a reuşit decât să o imobilizeze pe sol şi să o sărute deoarece activitatea infracțională a încetat în momentul în care pe trotuarul din apropiere a apărut un martor”, au precizat procurorii pentru alba24.ro.

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Măsuri anti-Covid: Aproape 2500 de persoane din județul Alba, verificate de polițiști. O persoană nu a respectat carantina

Publicat

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al instituției.

”În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat, 186 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 70 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 113 mijloace de transport, din care 50 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.478 de persoane.

De asemenea, au fost verificate 72 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 54 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și una care nu a respectat măsura carantinării.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua” se arată în comunicat.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate