Eveniment
Din iunie, Compartimentul Serologie din cadrul Laboratorului DSP Alba își reia activitatea. Ce analize vor putea fi efectuate
Ca urmare a scăderii considerabile a solicitărilor privind realizarea de probe COVID -19, în contextul relaxării situației la nivel mondial în ceea ce privește pandemia de coronavirus, s-a decis reluarea, în cadrul Laboratorului de Diagnostic de Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Alba, activității Compartimentului Serologie, ale cărui atribuții au fost suspendate pe perioada pandemiei.
Astfel, începând cu luna iunie, se vor realiza din nou analize tradiționale precum depistarea hepatitelor (HAV IgM, HBc IgM, Ac. HCV, Ag. HBs), probe HIV și de depistare a sifilisului (VDRL,TPHA).
Probele privind depistarea hepatitelor se realizează pe bază de trimitere de la medicul specialist, în timp ce probele de depistare a sifilisului se realizează pe bază de cerere, contracost, iar cele HIV pot fi solicitate gratuit, fără bilet de trimitere.
În viitorul apropiat se preconizează și reluarea analizelor de apă, care de asemenea se realizau în mod tradițional în Laboratorul DSP Alba înainte de debutul pandemiei, în urmă cu aproximativ 2 ani.
Potribvit reprezentanților DSP Alba, nu se renunță nici la prelucrarea probelor COVID-19, Laboratorul DSP Alba având dotările necesare și personal calificat pentru a desfășura toate aceste sarcini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News