Actualitate
„Din lada de zestre”: Festival de tradiții românești la Alba Iulia – un proiect câștigat de Asociația ATMA Alba, finanțat de AFCN
După a doua etapă de concurs, Administrația Fondului Cultural Național a acordat finanțare Asociației Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA, pentru proiectul „Din lada de zestre – Festival de tradiții românești”, ediția I, depus la secțiunea Artele Spectacolului, în cadrul primei sesiuni din 2013.
La început de septembrie 2013, Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba va organiza a doua ediție a Târgului Meșterilor Populari din Cetatea Marii Uniri. În cadrul acestui eveniment, se va organiza prima ediție a Festivalului de tradiții românești – Din lada de zestre, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.
„În Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, care cuprinde județele Alba și Mureș, în cele 10 protopopiate (Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Câmpeni, Blaj, Târgu Mureș, Reghin, Luduș, Sighișoara și Târnăveni) există interes pentru promovarea și valorificarea zestrei tradiționale locale, prin implicarea directă a preoților. Astfel, grupurile tradiționale din aceste parohii vor prezenta în cadrul Festivalului de tradiții tezaurul lor autentic: obiceiuri și tradiții, jocuri bătrânești, rapsozi și creatori populari. Timp de trei zile, cât durează Târgul Meșterilor Populari, folclorul autentic va „asedia” întreaga Cetate.
Cu sprijinul Muzeului Național al Unirii, în Sala Unirii se va organiza un simpozion la care vor participa specialiști din domeniu, etnografi, folcloriști, scriitori și iubitori de folclor. Se vor prezenta lucrări legate de tematica stabilită, lansări de carte și vizionări de filme tradiționale. De asemenea, se vor amenaja expoziții de icoane și fotografii vechi reliefând aspecte din viața satului românesc tradițional. La final de proiect, fotografiile realizate la festival vor fi editate pentru tipărirea unui număr mare de broșuri, care vor fi distribuite în parohiile participante, cu sprijinul Arhiepiscopiei Ortodoxe, astfel încât oamenii de acolo să fie familiarizați despre evenimentul tradițional de la Alba Iulia, la care au fost reprezentați cu succes de grupurile lor, însoțiți fiind de preoți.
Festivalul de tradiții românești „Din Lada de zestre”, care se va desfășura la Alba Iulia în acest an, în cadrul Târgului Meșterilor Populari din Cetatea Marii Uniri, se dorește să fie un eveniment cultural tradițional de înaltă ținută. Publicul albaiulian și turiștii prezenți vor avea ocazia să vadă care este diferența dintre un spectacol folcloric și o manifestare autentică românească. Vor putea vedea cum anume se manifestau oamenii în satul tradițional românesc, care erau obiceiurile pe care le practicau și care se mai practică, ce înseamnă un cântec autentic și cum anume a ajuns acesta să fie stilizat și interpretat de cântăreții de muzică populară. Este foarte important ca publicul să cunoască aceste aspecte legate de viața tradițională, mai ales că în zilele noastre nu se promovează bunul gust, ci doar nonvalorile și kitsch-ul”, a transmis Petruța Pop, inițiatoarea proiectului și președinta Asociației ATMA Alba.
Proiectul a fost câștigat cu 93,33 puncte și a obținut o finanțare de 20.924 lei.
Parteneri în proiect sunt Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Asociația Prietenii Muzeului Unirii, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Asociația Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA) – Despărțământul Timotei Cipariu Blaj.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News