Connect with us
Publicitate

Actualitate

Diplomele a 70.000 de studenți care au urmat cursuri neautorizate, recunoscute de Ministerul Educaţiei. Ce sancțiuni primesc universitățile

Publicat

studenti Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) va recunoaşte diplomele a peste 70.000 de absolvenţi care au finalizat studii neautorizate. Decizia ministerului vine ca urmare a numărului mare de procese pierdute de stat în ultimii ani, cei mai mulți dintre absolvenți fiind ai Universităţii „Spiru Haret”.

MECS a publicat pe site-ul instituţiei un proiect de ordonanţă de guvern care prevede dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare.

Potrivit proiectului, au dreptul de a beneficia de acte de studii, recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenţii care au promovat examene de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior acreditate, şi care au fost înmatriculaţi, după caz:

– la programe de studii organizate la forme de învăţământ şi/sau în locaţii geografice neautorizate;

– la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată;

– peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată;

– la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării;

– la programe autorizate/ acreditate, cu nerespectarea condițiilor de înmatriculare sau mobilitate;

Totodată, de aceleași drepturi beneficiază şi absolvenţii înmatriculaţi la programe de studii autorizate/acreditate organizate la forma de învățământ ID şi care au parcurs, cu aprobare, doi ani de studii într-un singur an.

Fiecare instituție de învățământ superior are obligația de a comunica, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, Ministerului Educației și Cercetării Științifice un tabel nominal cu toate persoanele care se încadrează, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

Proiectul prevede și sancțiuni pentru universitățile care înmatriculează studenţi peste capacitatea maximă, ori la programe de studii neautorizate. ”Începând cu anul universitar 2015 – 2016, instituţiile de învăţământ superior care înmatriculează studenţi, peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată, ori la programe de studii organizate la forme de învăţământ, limbă de predare și locații geografice neautorizate/neacreditate se sancţionează cu o amendă al cărei cuantum este egal cu de 10 ori valoarea taxelor de școlarizare încasate pentru respectivul program de studii”, se precizează în document.

Pe de altă parte, avocatul a peste 9.000 de absolvenţi ai Universitaţii „Spiru Haret” care au dat în judecată Ministerul Educaţiei, Adrian Curculis, spune că lipsa diplomei de absolvire a creat multe probleme pentru clienţii săi.

Ministerul Educaţiei a pierdut 7.400 de procese şi mai are pe rol încă 2.300 din partea a peste 47.000 de absolvenţi, potrivit hotnews.ro. În total, 70.000 de persoane au absolvit studii neautorizate în ultimii ani. Cîmpeanu a transmis că, de când a preluat mandatul 1.750.000 de lei au fost pierduți de stat în procese, în ultimele dintre acestea se solicită daune de 66.000 de lei, pentru un singur absolvent.

Prin proiectul de ordonanţă iniţiat de Ministerul Educaţiei, toate diplomele acestor absolvenţi înmatriculați până în anul universitar 2014 – 2015 inclusiv vor fi recunoscute.

Universitățile care au absolvenți de studii neautorizate sunt Universitatea Spiru Haret, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea din București, a afirmat Cîmpeanu, pentru hotnews.ro.

Proiectul prevede și ”împuternicirea Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice să constate depăşirea capacităţii maxime de şcolarizare ori şcolarizarea la programe de studii organizate la forme de învăţământ, limbă de predare și locații geografice neautorizate/neacreditate şi să stabilească amenzile […] care se varsă la bugetul de stat”.

sursa: hotnews.ro, edu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate