ACTUALITATE
Direcția de Asistență Socială Alba Iulia va colabora cu voluntari, pe baza legii intrate în vigoare în acest an. Detalii de contact
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia anunță disponibilitatea Direcției de Asistență Socială de a colabora cu toți voluntarii pentru viitoarele activități. Invitaţia este făcută publică în contextul legislaţiei în vigoare în acest domeniu.
”Direcția de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local Alba Iulia își manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari în conformitate cu prevederile Legii nr. 78 din 26 iunie 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România”, anunţă reprezentanţii Primăriei.
Legea volutariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.
Se defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.
Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate.
Astfel, voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională.
Cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0258810325 interior 16, persoană de contact Andrei Moga – consilier juridic sau se pot prezenta la sediul DAS, Alba Iulia, str. Bucovinei nr. 7.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.