Eveniment
Directorul ANPC: „Au început reducerile de vară, dar mare atenție la capcanele falselor promoții”. Sfaturi pentru consumatori
Consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, avertizează directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta informează că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.
„Au început reducerile de vară, iar acum este momentul să cumpărăm produse la preţuri mai mici. Dar mare atenţie la capcanele falselor promoţii!
Reducerile mari de preţ, uneori chiar de până la 70% sau 90% într-o anumită perioadă, sunt binevenite pentru consumatori. Dar, pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri. Vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor”, precizează Paul Anghel.
El a explicat că orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă iar preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.
Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat; fie prin menţiunile „preţ nou”, „preţ vechi” langă sumele corespunzătoare; fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.
Anghel sfătuieşte consumatorii să citească cu atenţie caracteristicile produsului şi să verifice dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor.
„În cazul în care comandaţi online, verificaţi, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când aţi ales produsul”, atrage atenţia reprezentantul ANPC.
Potrivit sursei citate, indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare, dacă este cazul).
„Orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoţională etc.), trebuie să fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei („soldare/soldări/solduri”, „lichidare”, „promoţii” etc), însoţită de data de debut şi de durata acesteia. De asemenea, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”. În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat)”, mai arată Paul Anghel.
La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul „3 la preţ de 2”, trebuie verificat preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional.
Totodată, acesta sfătuieşte consumatorii să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site etc).
Pe de altă parte, directorul general de la Protecţia Consumatorilor a subliniat că, în cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
„Consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor. În cazul în care consumatorii consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomand să ne sesizeze orice abatere şi îi asigur că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul”, a încheiat Paul Anghel.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News