Directorul UM Cugir, Mircea Trifan, ar fi fost chemat marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde ar fi avut loc percheziția informatică a telefonului acestuia și a unor dispozitive informatice, scrie presa centrală.

El ar fi inculpat într-un dosar de luare de mită, scrie Gândul. Reamintim că în 23 iulie 2026, UM Cugir și Fabrica de Arme au fost percheziționate de procurorii DNA.

Directorul UM Cugir, Mircea Trifan, a declarat atunci pentru Alba24 că a fost una dintre persoanele vizate de perchezițiile DNA.

Publicitate

Percheziții au avut loc atunci atât la domiciliul său, cât și la sediul UM Cugir.

Mircea Trifan a precizat în iunie că perchezițiile au vizat un contract de achiziții. Directorul a mai spus că i-au fost ridicate telefoanele mobile și că nu a fost impusă nici o măsură asupra sa.

Acum însă presa centrală transmite că a fost inculpat.

Publicitate

Alba24 i-a transmis un mesaj directorului UM Cugir, pentru a clarifica situația în care se află, la care acesta nu a răspuns până la publicarea materialului.

DNA nu a emis nici un comunicat pe acest subiect.

Totuși, de menționat că DNA a demarat o anchetă mai amplă care vizează industria de Apărare, mai precis subsidiarele Romarm, dar deocamdată nu a comunicat nimic pe acest subiect.