Connect with us
Advertisement

Eveniment

Distanța de siguranță între autovehicule, marcată prin săgeți pe asfalt, pe autostrăzile din România. PROIECT pilot al CNAIR

Publicat

Pe autostrăzile din România s-ar putea introduce obligația șoferilor de a respecta o distanță de siguranță între mașini, care va fi marcată prin săgeți pe asfalt, potrivit unei inițiative a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Porțiunile astfel marcate vor fi prezemnalizate cu indicatoare rutiere.

„Având în vedere că Romania se situează pe ultimele locuri din Europa privind siguranța rutieră, prin înregistrarea unui număr sporit de accidente grave soldate cu victime, CNAIR are numeroase inițiative și proiecte pilot preluate din experiența altor țări cu rezultate pozitive în siguranța circulației, pentru a putea reduce numărul de accidente rutiere.

Astfel, în Consilul Interministerial de Siguranță Rutieră a fost prezentată în luna februarie o idee privind implementarea unei soluții pentru asigurarea unei distanțe de siguranță între autovehicule, atunci când acestea se deplasează în coloană pe drumuri de mare viteză”, au transmis reprezentanții CNAIR. 

Soluția presupune trasarea unor săgeți executate din marcaje rutiere cu o distanță între ele de 75-100 metri, pe care participanții la trafic trebuie să o respecte pentru a micșora riscul de ciocnire între autovehicule atunci când vehiculul din față frânează. Aceste marcaje vor fi presemnalizate cu indicatoare rutiere care indică participanților la trafic distanța de siguranță necesară. Indicatoarele vor fi amplasate la o distanță aproximativă de 500 metri unul de celălalt.

Pentru implementarea acestei soluții, CNAIR a promovat la ASRO (Asociația de Standardizare România) machetele panourilor de semnalizare în vederea introducerii acestora în standardele românești de siguranța circulației. După aceea, vor fi demarate consultări tehnice și avizări cu Poliția Rutieră în vederea implementării pe teren a lucrărilor necesare.

Proiectul face parte dintr-un pachet de măsuri care răspund politicilor Uniunii Europene de creştere a siguranţei pe reţeaua de transport rutieră din statele membre.

„Este un proiect pilot care are rolul de a identifica măsurile care să determine desfășurarea transportului rutier în siguranță. Se are în vedere consultarea opiniei publice printr-o mediatizare și o informarea riguroasă a participanților la trafic. În final, în funcție de rezultatele obținute privind reducerea numărului de accidente, proiectul poate fi promovat pentru legiferare în cadrul OUG 195 (Legea circulației rutiere)”, au mai transmis reprezentanții CNAIR. 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 04.05.2020 at 18:27

    Asta am vazut-o acum 15 ani pe autostrazile din Portugalia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement