Aiud
”Distileria” unui deținut de la Penitenciarul Aiud. Câte kilograme de fructe fermentate au fost găsite în celula bărbatului
Opt PET-uri de 2 litri și jumătate, toate aproape pline cu fructe fermentate, asta au descoperit polițiștii de pentitenciar, de la Aiud, în celula unui deținut, la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2019.
În total bărbatul avea in bagajele sale puse în sticle, peste 16 kilograme de fructe fermentate, pe care voia să le transforme în alcool.
Drept pedeapsă, acesta a fost sancționat și trimis la izolare timp de trei zile. Deși fapta s-a produs în urma cu mai bine de jumătate de an, bărbatul în cauză a contestat sancțiunea și o decizie a magistraților de la Judecătoria Aiud a venit abia pe 20 mai 2020.
Potrivit motivării instanței din Aiud, la un control, ”în data de 29.11.2019, în jurul orei 10:00, cu ocazia efectuării unei percheziții la camera de deținere unde este cazat s-au descoperit 8 peturi a câte 2,5 litri fiecare, care conțineau fructe fermentate” se arată în documentul citat.
După ce au fost găsite, bărbatul a recunoscut că sticlele cu fructe fermentate în ele îi aparțin și că voia să obțină alcool din ele.
Mai mult, bărbatul nu era la prima abatere de acest gen, el fiind sancționat disciplinar și în trecut tot pentru o faptă similară.
Deși bărbatul a contestat decizia autorităților de la Penitenciarul Aiud, magistrații judecătoriei nu au acceptat cererea acestuia și au considerat că bărbatul a fost vinovat pentru faptele sale și sancțiunea a fost una corectă.
Mai mult, acesta a fost obligat și la plata a 400 de lei, cu titlul cheltuieli de judecată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News