Connect with us
Publicitate

Eveniment

Serbările Zăpezii. Trei zile de distracție maximă pe pârtie la Arieșeni. Vezi programul manifestării

Publicat

Așa cum ne-am obișnuit de șapte ani, la Arieșeni, în luna februarie, au loc Serbările Zăpezii, un eveniment organizat de primăria din localitate, pentru iubitorii zăpezii și ai sporturilor de iarnă.

Cea de-a șaptea ediție a acestui eveniment va avea loc în 17-19 februarie și va fi organizată la baza pârtiei Vârtop I. Organizatorii au pregătit și în acest an multe surprize pentru cei care vor alege să-și petreacă week-endul la Arieșeni în această perioadă.

De la alunecare pe pârtie cu obiecte improvizate, aruncare cu bulgări la ţintă, hochei pe zăpadă, coborâre în doi („el” şi „ea”), organizatorii au pregătit o mulţime de suprize. Seara, tot pe pârtie, încep concetele de muzică populară şi pop, apoi artificiile şi discoteca în aer liber. Un moment special e „şarpele de lumină”, alcătuit din salvamontiştii din judeţul Alba, care coboară pe pârtie cu torţe aprinse în mâini.

Iată programul evenimentului:

Vineri:

Ora 18.00 – Discotecă în aer liber

Sâmbătă:

Orele 14.00-16.00 – Concursuri de iarnă

Orele 16.00-21.00 – Concert muzică pop, rock (MC Dany, Mălina Petruşe, Anna, Autentic)

Ora 21.00 – Foc de artificii

Duminică:

Orele 11.00-14.00 Concursuri de iarnă

Orele 11.30-14.00 Muzică populară (Școala Arieşeni, Felicia şi Simona Costin, Muguri şi Mlădiţe de Tezaur, Vasile Chiorean, Anca Banda, Sorin Tănase, Ionuţ Mateş, Cornel de la Chişcău, Florina şi Florin Maris Insu).

foto: Vartop.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate