Connect with us
Advertisement

Economie

Distribuirea voucherelor sociale de 250 de lei, de astăzi. Cum vor ajunge cardurile la cei 2,5 milioane de beneficiari

Publicat

Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” demarează  miercuri, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Potrivit sursei citate, peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

De asemenea, o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Lista beneficiarilor voucherelor sociale de 25o lei

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1500 lei
  • persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1500 lei
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

Calendarul distribuţiei voucherelor prevede încărcarea acestora o dată la două luni, în patru tranşe (iunie – iulie, august – septembrie, octombrie – noiembrie, decembrie 2022 – ianuarie 2023), reprezentanţii MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde.

În data de 17 mai, MIPE a semnat contractele cu instituţiile private care au câştigat achiziţia directă şi se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo şi UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Naţională „Poşta Română”, cu care s-a semnat „Convenţia de etichetare, colectare şi distribuţie a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape, respectiv emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

Listele cu beneficiari ai voucherelor sociale pentru alimente sunt actualizate lunar

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Cum arată cardul de vouchere sociale

Potrivit ministrului Boloș, cardul este sub forma unui card normal, cu componentă de material plastic și componenta de CIP aferentă şi va putea fi folosit ca orice card bancar. Va fi încărcat periodic în patru tranșe și este valabil până la sfârșitul anului.

Această măsura ar putea fi prelungită până la sfârşitul anului 2027, în funcţie de rata inflației şi în funcţie de negocierile cu Comisia Europeană.

„Este o veste foarte importantă pentru cei mai mulți care astăzi se află într-o situaţie de precaritate alimentară şi într-o situaţie dificilă.

Este un voucher pe care noi începem să îl emitem cu data de 2 iunie, aşa cum am promis în pachetul de măsuri economico-sociale şi poate fi utilizat pentru produse alimentare din magazinele care sunt în reţeaua unităților emitente de voucher.

Beneficiarul va intra în posesia acestui voucher odată cu înmânarea pensiei sau la altă dată stabilită de Poșta Română care este distribuitorul acestui ajutor şi o scrisoare alăturată cu codul PIN, ” a afirmat ministrul Marcel Boloș, potrivit Antena 3.

Lista magazinelor afiliate reţeaua unităților emitente de voucher

Total național: 24.478 magazine alimentare şi unități alimentație publică din care Sodexo Loturi 1, 2 si 8: 12.646 magazine Edenred: Loturi 4 si 5: 5.042 magazine UpRomania: Loturi 3, 6 si 7: 6.689 magazine

Beneficiarul nu trebuie să încredințeze cardul altei persoane şi poate să folosească tichetele (alocațiile) numai pentru achiziție produse alimentare si mese calde. Amenda pentru utilizare improprie (alte produse): 3.285 lei (1,5 puncte) – 5.100 lei (2 puncte).

sursa: Agerpres, Antena 3, sursa foto: captura foto Antena 3

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Birjoveanu Irina Mihaela

    miercuri, 21.12.2022 at 13:14

    cum a și putea să beneficiez de card social ??

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement