Divorțul nu mai este posibil prin mediere. Ce decizie au luat magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție

Divorțul nu mai este posibil prin mediere. Magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei și nu poate fi subiect de negociere.

Acordul de mediere va mai putea fi doar o probă incipientă, judecătorii urmând să ia act de decizia de divorţ. Comparativ, taxa de timbru este 200 de lei faţă de 20 de lei cât costa medierea, scrie digi24.ro.

Instanţa a fost sesizată de Avocatul Poporului cu recurs în interesul legii în materie civilă cu privire la interpretarea unor articole din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Judecătorii trebuiau să stabilească dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.

Sesizarea a fost făcută în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au dat interpretări diferite acestor prevederi legale.

Decizia Înaltei Curţi:

”Desfacerea căsătoriei prin divorţ se circumscrie stării civile a persoanei, astfel încât dreptul de a cere divorţul dobândeşte caracter exclusiv personal.

Concluzia care se impune este în sensul că acordurile de mediere care consemnează înţelegerile soţilor referitoare la divorţ nu sunt apte să producă efecte juridice în privinţa desfacerii căsătoriei în sine, însă pot să ateste modalitatea în care soţii acceptă divorţul.

În actuala reglementare, întreaga procedură a desfacerii căsătoriei are caracter legal şi imperativ.

Astfel, pentru desfacerea căsătoriei, prevederile art. 916 alin. (1), art. 930 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 376 alin. (1) din Codul civil impun, drept condiţie de formă, depunerea unei cereri având ca obiect divorţul, semnată de ambii soţi.

Or, acordul de mediere privitor la desfacerea căsătoriei nu reprezintă un act de învestire al instanţei, în sensul art. 194 din Codul de procedură civilă, şi nici cerere adresată notarului public sau ofiţerului de stare civilă, potrivit art. 376 alin. (1) din Codul civil.

Mediatorii nu au calitatea de agenţi instrumentatori învestiţi de lege să îndeplinească un serviciu de interes public şi nici de reprezentanţi ai statului în exercitarea funcţiei.

Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii este acela că mediatorul nu este menţionat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de art. 374 alin. (3) şi art. 376 alin. (3) din Codul civil, exprimarea de către soţi a acordului acestora privind desfacerea căsătoriei în faţa unui mediator şi încheierea de către aceştia a unui acord de mediere în care consemnează acest acord nu poate avea drept consecinţă desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor.

Totodată, potrivit art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor se realizează prin hotărârea judecătorească definitivă prin care se pronunţă divorţul, respectiv prin certificatul de divorţ emis de notarul public sau ofiţerul de stare civilă competent, aşadar, printr-un înscris autentic.

Art. 58 din Legea nr. 192/2006 prevede că acordurile de mediere au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care acordul de mediere încheiat în faţa mediatorului nu este menţionat în cuprinsul art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil”.