Actualitate
Doar 12.000 de români s-au înregistrat pentru votul în disapora la alegerile prezidențiale. Care sunt pașii de parcurs
Doar aproximativ 12.000 de români s-au înscris pentru votul în străinătate şi mai au doar o lună la dispoziție pentru a face acest lucru. Site-ul votstrainatate.ro indică în acest moment peste 6.100 de cereri pentru vot la secții de votare din diaspora și aproape 5.800 pentru vot prin corespondență.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că numărul celor care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro, până vineri, 9 august 2019, ora 14:00, este de 10.039 de alegători români, cu aproape 1300 mai mulți față de ultima comunicare pe această temă.
Avantajele înregistrării cu această opțiune:
- posibilitatea de a vota de acasă printr-o procedură simplă și sigură;
- evitarea aglomeraţiei de la secţiile de votare;
- evitarea costurilor deplasării la secţia de votare.
AEP recomandă cetățenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă și care reprezintă o modalitate modernă de vot anticipat la distanță.
Pentru exercitarea votului prin corespondență trebuie parcurși următorii pași:
1. Înregistrarea – completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate și copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 500/2016).
2. Primirea documentelor – Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă:
- două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două autocolante cu menţiunea „VOTAT”, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
- instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
- două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență din țară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară îl va aplica pe plicul exterior.
3. Votarea
- Pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul cu candidatul preferat;
- Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează;
- Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf;
- Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează;
- Atenție! În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Președintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conține candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.
4. Expedierea – Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conține votul său:
- îl trimite în țară, depunând plicul la orice oficiu poștal ori în orice cutie poștală a statului-gazdă;
- îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa;
- îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din țara-gazdă după caz.
Reprezentanții AEP reamintesc că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu. Orice acțiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală. Faptele de acest gen, realizate cu scopul de a genera înființarea artificială de secții de votare semnifică inducerea în eroare a autorităților publice și pot aduce prejudicii statului român.
„Atragem atenția tuturor cetățenilor cu drept de vot care intenționează să se înregistreze pe portal să acționeze individual, respectând principiile onestității și corectitudinii, și să nu divulge datele de identificare proprii unor terțe părți în scopul facilitării înscrierii unui grup de alegători de către o singură persoană.
Accesați portalul www.votstrainatate.ro pentru a vă preînregistra și a vă asigura exercitarea dreptului de vot în cele mai bune condiții”, au mai transmis reprezentanții AEP, într-un comunicat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News