Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Examenul de calitate în învăţământ: Vezi unde se situează Alba pe harta rezultatelor la Bac, sesiunea a doua

Publicat

Rezultatele obţinute de elevi la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului s-au dovedit dezamăgitoare atât pentru tinerii aspiranţi la statutul de student, cât şi pentru cadrele didactice şi reprezentanţii MECTS, care au primit încă o dată dovada calităţii sistemului de învăţământ din România.

Majoritatea elevilor declaraţi respinşi la sesiunea de Bac din vară nu au reuşit să treacă examenele nici acum, iar acest lucru este reflectat cât se poate de clar în procentul de promovabilitate. Dacă, în urma primei sesiuni, la nivel judeţului Alba, procentul de promovabilitate indica 38,45%, duminică, reprezentanţii IŞJ Alba anunţau că promovabilitatea la această sesiune de BAC râmâne în continuare mică, respectiv doar 17,35% dintre elevi au reuşit să obţină „note de trecere”.

Potrivit preşedintelui Comisiei de Evaluare din Alba, Dan Cherecheş, examenul la matematică a dat de furcă celor mai mulţi elevi. În Alba, dintre cei 1.756 de elevi care au susţinut această probă, 707 au luat lote de 1 şi 2. Nici examenul la Limba Română nu a fost o probă uşoară pentru tineri, dat fiind faptul că, din 1.243 de candidaţi, 146 au obţinut punctajul minim.

La nivel de ţară, rezultatele obţinute de elevi în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului sunt la fel de îngrijorătoare. Promovabilitatea la a doua sesiune de Bacalaureat a fost de 16,06 %, raportat la numărul de candidaţi înscrişi, iar numărul celor care au luat examenul este de 17.778, din cei peste 109.000 de elevi înscrişi.

Printre judeţele cu gradul de promovabilitate mai mare – chiar dacă, prin comparaţie cu rezultatele din prima sesiune, acesta este foarte mic – se află Giurgiu (38,8%) şi Suceava (36,5), la polul opus fiind Constanţa (11%) sau Vâlcea (11%). Alba este undeva la mijlocul „performanţelor” elevilor şi implicit ale profesorilor, cu un procent de 17%.

Reamintim că aceasta este situaţia rezultatelor la Bac, înainte de contestaţii.

Sursa Foto gândul.info

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. toby

    duminică, 04.09.2011 at 17:40

    copii nu mai urmati licee unde se da bac-ul la mate si fizica ……sa mai someze si profii astia …fara simt pedagogic,doar mercantilic ….adica pe bani la ore suplimentare…..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate