Doar patru din zece firme active au declarat că au angajați la sfârșitul anului 2025, potrivit unei analize publicate joi, 23 iulie. 

Astfel, din cele 1.297.596 de firme înregistrate în RECOM la 31 decembrie 2025, aproximativ 900.000 au depus bilanțurile anuale la ANAF.

Publicitate

Datele arată că peste 570.000 de firme active, reprezentând 44% din totalul celor înregistrate în RECOM, au declarat angajați în 2025, notează Agerpres.

Dintre acestea, aproximativ 44.000 au raportat "zero angajați", în timp ce restul firmelor care au depus bilanțuri, până la circa 900.000, nu au completat informații la capitolul "angajați".

Analiza a fost realizată de ICAP CRIF, furnizor de soluții pentru evaluarea riscului de credit și de informații de afaceri în sud-estul Europei.

Publicitate

"Este perfect legal ca în România o firmă să nu aibă salariați, ci numai acționar sau acționari, respectiv administrator.

Publicitate

O analiză a acestor companii poate releva însă tendințe interesante pentru mediul antreprenorial din România", explică directorul executiv al companiei, Theodoros Polydoros, într-un comunicat.

Pe de altă parte, cele aproximativ 526.000 de firme care au declarat cel puțin un angajat în bilanțul pe 2025 au raportat, cumulat, 3,88 milioane de salariați.

În comparație, la finalul lunii septembrie, în România erau înregistrați 5,68 milioane salariați, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, relevă analiza.

Compania cu cei mai mulți angajați

Compania cu cel mai mare număr de angajați, la 31 decembrie 2025, era Compania Națională De Căi Ferate CFR SA, cu 23.666 salariați.

Publicitate

Pe locul doi era Kaufland, cu 15.359 salariați, iar pe locul trei era Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu puțin peste 13.000 de salariați.

De asemenea, Dedeman și Carrefour au ocupat locurile patru și cinci, cu 12.702, respectiv 12.673 salariați fiecare.