Connect with us
Advertisement

Eveniment

DOCUMENT: Program nou pentru magazine la incidență de peste 6 la mie și peste 7,5 la mie. Reguli noi și pentru nunți și botezuri

Publicat

CNSU a decis noi reguli pentru magazine. Acestea se vor închide la ora 22.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică dacă incidența Covid-19 în localitate depășește pragul de 6 la mia de locuitori și tot la aceeași oră și în restul săptămânii dacă rata de infectare în localitate este mai mare de 7,5 la mie, a decis joi seară Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

După ora 22.00 pot activa doar operatorii economici care efectuează livrări la domiciliu.

Vezi și CNSU: Masca obligatorie pe stradă în localitățile cu incidență mai mare de 6 la mie. Mai puține restricții pentru vaccinați

„Se propune ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, să se desfășoare doar în intervalul orar 5.00-22.00.

Vezi și CNSU: Școlile rămân deschise și la o incidență de peste 6 la mie. Teste din salivă aprobate. LISTA noilor măsuri

În intervalul orar 22.00-5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu” – se arată în decizia CNSU.

Documentul CNSU: document-2021-09-30-25072929-0-hotarare-cnsu-30-septembrie-2021

Noi conditii pentru restaurante și sali de sport

Restaurantele, cinematografele, sălile de sport rămân deschise la incidență de peste 6 la mie, doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală.

Restaurantele, cinematografele, barurile, cluburile, instituțiile de spectacol sau sălile de sport rămân deschise până la 50% din capacitatea maximă, în localitățile cu rată de infectare cu peste 6 la mie, doar pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală.

Condiții pentru nunți și botezuri

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180- a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată, în intervalul orar 5,00-24,00, cu un număr de participanți de maximum 100 de participanți, doar dacă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement