Connect with us
Advertisement

Eveniment

DOCUMENTAR: 112 ani de la nașterea lui Arsenie Boca. Lucruri știute și neștiute din biografia Sfântului Ardealului

Publicat

Se împlinesc 112 ani de la nașterea lui Arsenie Boca (29 septembrie 1910 la Vața de Sus). Ar fi vrut să devină aviator, dar pentru ca familia nu putea să il întrețină la Bucuresti, a ales Facultatea de Teologie din Sibiu unde și-a impus o disciplină austeră. 

Arsenie Boca a fost un ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, personalitatea sa atrăgea mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate.

În anii ’40, a petrecut o perioadă la o mănăstire de pe Muntele Athos,

Arsenie Boca, prigonit de Securitate

A fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, de noul regim sovietic. A fost dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 în urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948.

În 15-16 ianuarie 1950 a fost a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal.

Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, un prieten al noului regim, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor.

De Rusalii în 1953 a fost din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 octombrie 1955 până în aprilie 1956.

În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959).

YouTube video

A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate.

A lucrat pe post de pictor bisericesc pana la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității.

A fost unul din martorii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.

Arsenie Boca în haine civile. Fotografie din dosarul său de la Securitate

A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Numele lui Arsenie Boca atrage mii de pelerini

Arsenie Boca este considerat de unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă și astăzi sute de pelerini, zilnic.

A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929.

În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu.

A urmat apoi cursurile Institutului de Arte Frumoase din București și în paralel, a audiat cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București.

La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani.

A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.

După moarte, i s-au atribuit o serie de prorociri și previziuni, unele adevărate, dar și unele inventate, lucru despre care chiar el a atenționat, în timpul vieții.

YouTube video

Imaginea sa este folosită în scopuri de marketing, fiind utilizată în cele mai diferite moduri și aducând vânzări mari bisericii, dar și vânzătorilor de suveniruri și cărți religioase.

Participarea la înmormântarea mamei

Un moment aparte îl constituie informația potrivit căreia ar fi în timp ce se afla în colonia de muncă de la Canal, ar fi călătorit cu duhul pentru a fi prezent la înmormântarea mamei sale, după care s-ar fi întors de bună-voie printre deținuți.

Tatiana Niculescu, autoarea uneia dintre cele mai interesante cărți dedicate părintelui, a acordat un interviu publicației PressOne, în care a vorbit despre acest episod.

”Ce informații certe există despre acest episod?” a întrebat-o reporterul.

”Ca să existe informații certe, ar trebui să existe cel puțin un martor ocular credibil care să-l fi văzut și să fi vorbit cu el la înmormântarea mamei lui, la data și la ora la care prezența să-i fie consemnată și în documentele gardienilor de la Canal.

Cea mai credibilă declarație îi aparține: anume că, aflându-se la Canal și simțind că mama lui a murit − și cu toții avem uneori astfel de presimțiri când e vorba despre persoane apropiate −, ar fi avut un moment de pierdere de sine, ca un leșin, timp în care a fost prezent, nu neapărat în formă fizică, la înmormântare.

Altfel spus, toate energiile sale suflești și mintale au participat la acel eveniment. Se poate să fi fost vorba de un fenomen de bilocație, dar te pune pe gânduri că el se și laudă cu acest episod, ceea ce îi conferă mai degrabă un profil de bun iluzionist decât de sfânt” a spus Tatiana Niculescu.

Rugăciunea părintelui Arsenie Boca

Părintelui i-a fost atribuită o rugăciune, despre care se spune că poate face minuni.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, în toată ziua, să am grijă să mă lepăd de mine însumi, ca nu cumva, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii noastre.

 

Uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem fără cercetare, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi desădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei ce Te ține, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi minte noastră rămân neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvîrşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Tine prin păcatele noastre.

Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi şi să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie!”

Surse: Arsenie Boca în arhivele Securității, Arhim Serafim Popescu, wikipedia, ProTV, mărturii

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement