DOCUMENTAR Momentul zero al Revoluției din Alba: Cum s-a revoltat Cugirul în 21 decembrie 1989. Filmul unor zile teribile

Cugirul a fost primul oraș din județul Alba care s-a revoltat împotriva lui Ceaușescu, în 21 decembrie 1089, și al doilea la nivel național care s-a declarat oraș liber.

Primii care au ieșit în stradă au fost muncitorii de la Întreprinderea Mecanică Cugir și nu erau puțini.

Fabrica avea în total 21.000 de muncitori care lucrau în trei schimburi.

A fost o zi teribilă, cu mișcări de stradă, cu morți și răniți.

În data de 22 decembrie 1989, orașul Cugir era declarat al doilea oraș liber de sub comunism.

Informațiile de mai jos se bazează pe Memoriul redactat pentru declararea orașului Cugir – Oraș Martir al Revoluției din Decembrie 1989, consultat de Alba24.

Citește și: DOCUMENTAR Alba24, la 33 de ani de la Revoluția din 1989. Misterele de la Alba Iulia și Cugir: 23 de morți și 111 răniți. 

Scânteia Revoluției, s-a aprins la Cugir, în dimineața zilei de 21 Decembrie 1989, atunci când munictorii din cele două fabrici din oraș,  s-au unit și au pornit în coloane pe străzile din oraș, scandând primele lozinci.

Primele semne

Vestea celor întâmplate la Timișoara este dată de către studenții care se întorceau acasă de sărbători de la universitățile din orașul de pe Bega.

Muncitorii încep să își exprime nemulțumirile care domneau de altfel în toată România la acea vreme, legate de alimentația pe cartelă, curent, căldură.

Iar nemulțumirile încep să se accentueze, punctul culminat fiind data de 21 decembrie 1989.

Revolta începe de fapt în noiembrie

Puțină lume știe că primele mişcări „de stradă” la Cugir încep în luna noiembrie 1989, când la două secții aparținând IMC Cugir – Secția Mașini – Unelte și Mecanică I, oamenii se revoltă cerându-și drepturile.

O revoltă finalizată cu o premoniție:”Foamea ne va răscula”.

Noiembrie a fost luna în care nu s-au mai desfășurat ședințele lunare ale organizațiilor de partid, sindicat, UTC sau învățământul politic.

Revenind la decembrie, vestea celor întâmplate la Timișoara este dată de către studenții care se întorceau acasă de sărbători de la universitățile din orașul de pe Bega.

Muncitorii încep să își exprime nemulțumirile care domneau de altfel în toată România la acea vreme, legate de alimentația pe cartelă, curent, căldură.

Iar nemulțumirile încep să se accentueze, punctul culminat fiind data de 21 decembrie 1989.

Promisiuni ceaușiste: Secretarul comitetului de partid pe întreprindere, Mircea Hozan și prim-secretarul Comitetului Orășenesc de partid Gheorghe Muntean, coboară în curtea întreprinderii printre muncitori și le cer, inutil, să se potolească.

Revolta continuă

Ieşiţi în stradă, protestatarii plecaţi de la „Sculărie”, în număr de câteva zeci, au început să treacă pe la secțiile vecine:

Pavilion Comercial, Secția Prototipuri, Fabrica de produse tehnice, Turnătoria de fontă, Secția M.U. Montaj, Bobinaj, Mecano-Energetic III, Mecanică IV, Mecanică II și Mecanică VIII, Mașini-Unelte, Cuplaje și Turnătorie de precizie, cerându-le angajaţilor de acolo să li se alăture.

Lucru care se și întâmplă. Curând, toate secțiile fabricii se aflau afară.

Coloana de manifestanți formată în marea ei majoritate din muncitori, unii tineri, iese în oraș și urmează traseul străzilor Doinei – Al. Sahia – Tineretului – Victoriei – Stadionului – Sfatul Popular şi se opreşte scurt timp în faţa porţii oficiale a I.M. Cugir.

De aici, coloana de manifestanți pornește către IMC II (sau cum este ea cunoscută popular în oraș „Fabrica de Sus”).

Trec prin fața Ocolului Silvic, IFET, Școlii Generale nr. 1, zona comericală a orașului vechi – Piața de Sus.

După intrarea în IMC II, coloana manifestanţilor parcurge traseul secţiilor Mecanica V, Mecanică VII, Mecano-Energetic II, Mecanica VI, pavilionul tehnic şi administrativ, manifestanții cerându-le colegiilor lor să li se alăture.

Sediul Consiliului Popular este luat cu asalt de manifestanţi la ora 16.00 .

Lozincile „Trăiască RSR” sunt primele ”victime”: sunt aruncate de pe faţada clădirii, iar sediul este incendiat.

Gestul are o mare însemnătate simbolică: sistemul se prăbușea.

Pompierii militari, două maşini din Orăştie şi două din Alba Iulia, nu pot interveni. Abia în jurul orei 24.00, focul este stins.

De aici , la ora 18.00, coloana  de manifestanți, se îndreaptă spre sediul Miliției unde se presupune că sunt încarceraţi trei muncitori, informație neconfirmată.

Nu a fost descoperită nici o persoană arestată, fiind doar un zvon, doar pentru a fi imflamate spiritele.

Informația că a început revoluția și la Cugir a ajuns și la președintele, pe atunci, al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu: „La tovarăşul Ceaușescu a ajuns știrea că Cugirul arde!”.

Noaptea sunt distruse geamurile magazinelor și librăriilor din oraș, iar operele ale propagandei regimului communist, sunt aruncate în stradî și arse.

Încep violențele: milițienii, linșați

Comandantul Miliției la aceea vreme, Valentin Pop, care deținea funcția de doar 6 luni, împreună cu subordonaţi ai săi, cu reprezentanţi ai securităţii judeţene, comandantul USLA-şilor şi comandantul pompierilor din judeţ, se blochează în sediul Miliţiei şi ameninţă manifestanţii cu represalii.

Sunt rupte cablurile telefonice, sunt incendiate opt maşini, printre care şi maşina ARO (laboratorul criminalistic).

Clădirea Miliţiei este incendiată, comandantul Valentin Pop şi subofiţerul Ilie Staicu, sunt linșati și uciși de mulțimea revoltată.

• Persoane neidentificate au tăiat legăturile telefonice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a clădirii.
• După incendierea birourilor de la parterul clădirii şi refugierea lucrătorilor de Miliţie şi Securitate la etajul I, uşile de la intrare au fost forţate şi, pentru a da o mai mare putere focului, persoane au vărsat un bidon de aproximativ 50 litri plin cu toluen, toate acestea în scopul de a determina pe cei care se refugiaseră la etaj, datorită căldurii şi gazelor toxice emanate, să părăsească clădirea.
• Existând pericolul eminent [iminent] de a fi arşi de vii, cpt. Pop Valentin, împreună cu plt. maj. Staicu Ilie au sărit printr-o fereastră a clădirii pentru a se salva.Astfel, cpt. Pop Valentin, după ce a ieşit pe fereastră, a sărit pe o platformă amplasată deasupra sălii de aşteptare şi, în faţa atacatorilor, a aruncat pe platformă pistolul mitralieră pentru a demonstra că nu are intenţii agresive.În momentul în care acesta a coborît în curte, a fost lovit de numiţii Muntean Petru, Mihu Aurel, Carica Adrian Gheorghe şi Sivera Dumitru, şi după ce partea vătămată a căzut la pămînt, cînd încă mai trăia, corpul acesteia a fost stropit cu benzină şi incendiat.

Cadavrele lor au fost batjocorite într-un mod greu de descris în cuvinte.

Cadavrele lor au fost lăsate demonstrativ în fața sediului Miliției aproape 24 de ore.

Pedepse pentru vinovați:

În 2002, Adrian Carica a fost condamnat la 13 ani de închisoare, Dumitru Sivera, la 12 ani, în timp ce Mihu și Muntean au primit pedepse de câte 10 ani după gratii.

În prezent, ei nu se mai află în custodia vreunui penitenciar.

Cel de-al treilea, Alexandru Popa, din Vinerea, şi-a luat zilele. Potrivit dosarului, acesta i-ar fi tăiat o ureche căpitanului Pop și ar fi mâncat-o.

Organizare și măsuri de apărare a orașului

Primele măsuri de apărare a orașului de eventualii „teroriști” încep la ora 1.00 când Comandamentul gărzilor patriotice se întrunește organizează paza obiectivelor IM Cugir.

În aceeaşi noapte sosesc soldați din cadrul Brigăzii 5 Vănători de Munte din garnizoana Alba Iulia, care pătrund în IMC, cu scopul de a o apăra de un eventual atac.

Ziua a doua

În ziua de 22 decembrie 1989, are loc în zona Pieţei Complex I o adunare populară liberă, fără activiști sau membri de partid.

În jurul orei 8.00, s-a început acţiunea de constituire a conducerii oraşului, iar apoi, pe stadionul oraşului, se ia hotărârea formării unui comitet local din care au făcut parte:

Ioan Cristea, Filip Pîclişan, preot Gheorghe Donu, Ioan Filimon, hotărându-se formarea Frontului de Salvare Naţională.

În aceeași zi, la ora 10.00 la Cugir, ajunge informația înlăturii primului secretar al județului Alba, Ion Savu.

La ora 10.00, Statul major al vânătorilor de munte este mutat din IM Cugir la Clubul Muncitoresc şi îşi fixează obiectivele de apărare în oraş.

Încă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 sunt organizate gărzile pentru asigurarea ordinii în oraş. Se distribuie arme gărzilor şi populaţiei.

În după-amiaza zilei de 22 şi dimineaţa zilei de 23 decembrie, s-a intrat în dispozitivul de apărare al fabricii (armament greu, muniţie etc.).

Din 23 decembrie, conducerea patrulelor este preluată de colonelul Ştefan Verdeş. Se constituie un stat major militar prin implicarea ofiţerilor Recepţiei Tehnice Militare.

Bilanț tragic: 10 și 70 de răniți

În 23 decembrie 1989 are loc o nouă adunare populară, în faţa Clubului Muncitoresc, pentru lărgirea comitetului coordonator al oraşului.

Din data de 26 decembrie 1989, acest comitet se transformă în Consiliul Frontului Salvării Naționale, care și-a desfășurat activitatea până în iunie 1990.

Revoluționarii din Cugir au dat tonul revoluțiilor din zonă, mai ales la Alba Iulia și mai apoi în județul Hunedoara (Orăștie), dar și satele și comunele aparținând administrativ de orașul Cugir.

În timpul evenimentelor din 21 decembrie – 10 ianuarie au fost înregistrați 10 morți și 70 de răniți, după datele statistice ale membriilor Asociației 21 Decembrie 1989 Cugir.

În anul 2002, prin Decretul 496 din același an, orașul Cugir devenea oficial Oraș – Martir.

Cugirul, un oraș supravegheat și controlat. Viața în comunism

Orașul Cugir era un punct strategic în zonă prin importanța celor două fabrici care funcționau la capacitate maximă și a depozitelor de armanent din zonă.

Era unul dintre motivele pentru care orașul era supravegheat și controlat în permanență de către reprezentanţii Securităţii de stat.

Uzina asigura peste 50% din valoarea producţiei industriale a judeţului, iar produsele sale erau exportate în peste 50 de ţări ale lumii.

Fostul dictator și președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu a vizitat de trei ori orașul Cugir: prima dată în anul 1972, a doua vizită de lucru a „tovarășului” a fost după alți doi ani, în anul 1974.

A trei vizită și ultima a lui Nicolae Ceaușescu, la Cugir, are loc în anul 1984.

După numai cinci ani de la ultima vizită a fostului lider comunist, în luna decembrie a anului 1989, muncitorii din cele două fabrici alături de populația localității s-au ridicat împotriva „conducătorului mult iubit” aclamat atunci, și a sistemului – a conduceri de partid de la aceea vreme.

În decembrie 1989, muncitorii din cele două fabrici alături locuitori s-au ridicat împotriva „conducătorului mult iubit” și a conducerii de partid de la acea vreme.

În perioada comunistă, toți cei care intrau și ieșeau din oraș erau controlați, iar legenda spune că în oraș se putea intra doar cu permis special.

Atunci, Cugirul avea 31.100 de locuitori, cei mai mulți veniți să muncească la cele două fabrici existente în oraș.

Cugirul era o localitate urbană prosperă, cu cartiere de locuințe însumând 5.800 de apartamente, dar și spații comerciale pe 11.500 metri pătrați.

În oraș se aflau mai multe școli, două licee (Liceul Teoretic devenit Liceul Industrial „Nr 1 Cugir”, “Grup Şcolar U.M. Cugir” care a devenit Liceul Industrial „Nr 2 Cugir”), un spital, 2 librării, cinematograf, Clubul Muncitoresc (Centrul Cultural Cugir – astăzi), hotel, stadion, o gară din care plecau de trei ori pe zi garnituri de tren cu muncitori.

Viața socială gravita în jurul celor două fabrici (Întreprinderea Mecanică Cugir I și Întreprinderea Mecanică Cugir II ). Cele doi coloși industriali aveau, în decembrie 1989, 18.760 de angajați.

Cele două întreprinderi erau structurate pe ramuri de producție: Produse Tehnice, Șecția Mașini – Unelte, Fabrica de Mașini – Electrocasnice, Fabrica de Produse Speciale (Fabrica de „sus”), Compartimentele de Cercetare, proiectare, Direcția Comercială și cea Economică.

În perioada comunistă, multe produse fabricate la Cugir ajungeau la export: cele de la Secția de Mașini-Unelte, produsele pentru uz casnic – mașinile de spălat rufe „Albalux”, „Automatic” ,”Automatic Super” și mașinile de cusut industriale cât și de uz casnic, cel mai vândut brand fiind marca „Ileana”.

Foto: Virgil Poenaru