Connect with us
Advertisement

Actualitate

Documente ale Fundației Inter-Art Aiud, incluse în arhivele Muzeului Smithsonian din Washington, SUA

Publicat

Proiecte ale Fundaţiei Inter-Art sunt incluse în arhivele prestigiosului Muzeu Smithsonian din capitala Statelor Unite, au anunțat reprezentanții organizației.

Este vorba despre documente transferate în cadrul programului New Arts (New Arts Program/NAP), inițiat de James F. L. Carroll, care a semnat un act oficial cu Arhivele Americane de Arte, Smithsonian Institution, Washington, D.C. în octombrie 2022.

Transferul documentelor New Arts Program, publicațiile și lucrările/înregistrările audio-vizuale asigură că toți cei 600 de artiști, arhitecți, scriitori, dansatori, compozitori și susținători ai New Arts Program în timpul istoriei sale de cincizeci de ani sunt reprezentați în Arhivele Artiștilor Americani.

Materialele vor fi puse la dispoziția cercetătorilor și a publicului larg, potrivit sursei citate.

Documentele Fundației Inter-Art reprezintă o parte semnificativă a transferului Programului New Arts către Arhivele Artelor Americane Smithsonian Institution, Washington, D.C.

Este vorba despre corespondența, cataloagele, programele fotografice și TV, legate de:

  • Expoziția Internațională a Fundației Inter-Art 2011
  • Expoziția „Poezii vizuale: Dickinson & Blaga” din septembrie 2022
  • Expoziția personală „Gânduri primordiale” Stefan Balog din 2017
  • mai multe apariții în programele BCTV ale echipei Inter-Art: Stefan Balog, Ioan Hădărig, Robert Lixandru și Zoltan Balog
  • participarea a numeroși artiști din întrega lume, colaboratori ai proiectelor Inter-Art, care au expus în cadrul saloanelor anuale de artă New Arts Program.

Donații către Inter-Art Aiud

Totodată, directorul James F. L. Carroll a anunțat, în cadrul ședinței anuale a Consiliului de administrație, donarea colecției de diapozitive New Arts Program către Inter-Art Aiud și o ofertă de donație a colecției bibliotecii ce a aparţinut cândva faimosului William Zimmer (fost critic de artă la New York Times).

  • “Această recunoaştere ne onorează foarte mult, ţinând cont de faima marelui muzeu american. Parteneriatul cu New Arts Program reprezintă nu numai rezultate de excepţie, dar şi satisfacţia de a colabora cu James F. L. Carroll, artist de mare calitate şi un om deosebit. Timp de 12 ani am realizat proiecte deosebite cu această instituţie legendară care a marcat istorie timp de 50 de ani. Nu în ultimul rând trebuie să aduc mulţumiri artistei americane Patricia Goodrich, fără ea toate acestea nu ar fi fost posibil”, a declarat Ștefan Balog, preşedintele Fundaţiei Inter-Art.
  • „Inter-Art Aiud a încercat, prin activitatea sa, să ofere o alternativă profesionistă spațiilor culturale actuale, actului curatorial în care a inclus  artiști plastici din România și din întrega lume. Proiectele și programele derulate în parteneriat cu New Arts Program reprezintă acum repere de valoare artistică și culturale incluse în Arhivele Artelor Americane de la Smithsonian Institution, Washington, D.C. Institutul Smithsonian este cel mai mare muzeu și complex de cercetare din lume, cu 19 muzee, cu peste 137 de milioane de obiecte și 9 centre de cercetare (https://siarchives.si.edu/)”, a arătat Ioan Hădărig, director artistic al Fundației Inter-Art Aiud.

sursă: comunicat Fundația Inter-Art Aiud

foto credit: Zoltan Balog

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement