Doi adolescenți din Alba care au încercat să violeze o fată de 13 ani, trimiși în judecată. Sunt arestați preventiv
Doi minori din Alba au fost trimiși în judecată pentru tentativă de viol. Victima lor a fost o fată de 13 ani. Dosarul în care cei doi au calitatea de inculpați a trecut de cameră preliminară în data de 13 august 2026.
Aceștia vor fi judecați de magistrații Judecătoriei Blaj.
Este vorba despre doi minori din Cetatea de Baltă în vârstă de 14 și respectiv 16 ani. Fapta pentru care cei doi vor ajunge în fața instanței s-a petrecut în data de 13 mai 2026.
Atunci potrivit instanței, cei doi minori prin constrângerea victimei, fata de 13 ani, (constrângere constând în aceea că au privat-o ilegal de libertate, deplasând-o pe braţe în pivinţa unei case nelocuite şi au imobilizat-o pe toată durata activității infracționale), au încercat fiecare să întreţină cu minora în vârstă de aproximativ 13 ani şi 10 luni raporturi sexuale normale, faptele lor rămânând la stadiul de tentativă din cauza unor probleme medicale.
După ce cazul a ajuns în atenția polițiștilor cei doi minori au fost arestați preventiv, în data de 14 mai 2026. De atunci aceștia se află în arest preventiv.
Acum cei doi minori vor fi judecați pentru tentativă de viol. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)