Actualitate
Doi alpinişti traversează înot 7 lacuri din România, pentru organizarea unor tabere gratuite destinate copiilor bolnavi
Doi prieteni din Cluj, alergători şi alpinişti experimentaţi, au decis să pornească o acțiune de strângere de fonduri cu activități care ies din tipare, cu scopul de a le reda unor copii grav bolnavi copilăria, încrederea în sine și pofta de viață. În perioada iunie-septembrie, aceştia traversează înot 7 lacuri din România, campanie prin care doresc să atragă atenţia şi să sprijine organizarea unor tabere gratuite pentru aceşti copii.
După YuppiRun, YuppiRide şi YuppiSlide, în cadrul celei de a patra campanii sportive, Yuppi Lake Challenge, anul acesta cei doi prieteni, Szénási Zoltán și Katona Alpár, au ales să înoate în 7 lacuri din România, și astfel să strângă fonduri pentru organizarea taberelor gratuite Yuppi din vara anului 2019.
Lacurile sunt: Tarnița și Beliș (județul Cluj), Drăgan (județul Bihor), Vidraru (județul Argeș), Zetea (județul Harghita) și Colibița (județul Bistrița-Năsăud), respectiv un lac-surpriză. Acestea vor fi traversate pe rând, pe întreaga durata verii, în perioada iunie-septembrie, iar activitățile de înot sunt precedate de antrenamente în lacul Tarnița.
Unicitatea proiectului provine din faptul că sportivii sunt în primul rând alergători și alpiniști experimentați, dar nu și înotători. Ei vor traversa lacurile întrecându-și propriile limite.
„Alergăm, bicicluim și ne cățărăm la un nivel înalt. Știm să și înotăm dar numai ca oamenii de rând, nu la nivel profesionist. Așadar vom traversa lacurile întrecându-ne propriile limite, astfel vom putea simți și noi experiența Yuppi: cum e să trecem peste obstacole, să trăim un nou succes și astfel să devenim mai buni în tot ceea ce suntem”, a rezumat Szénási Zoltán ideea principală a provocării din acest an.
Băieții vizează prin acțiunea lor strângerea a 49 000 de lei. Donațiile sunt așteptate atât din partea persoanelor juridice cât și a persoanelor fizice.
„Am început deja discuțiile cu firmele din Cluj și dorim să ne extindem fundraising-ul în întreaga țară. Companiilor li se oferă două variante de a sprijini acțiunea: au posibilitatea de a cumpăra traversarea unui lac sau a achiziționa un antrenament. Trei firme s-au alăturat deja proiectului” a spus Katona Alpár.
„Ne bucură nespus de mult ideea că putem să responsabilizăm și persoanele, nu numai conducerea unei companii. În anii trecuți am reușit să captăm și atenția angajaților marilor companii clujene, astfel ei organizând o strângere privată între colegi, fie ea printr-un târg de haine sau printr-un ospăț, iar banii adunați astfel au fost donați taberei Yuppi”, au adăugat iniţiatorii.
Anul acesta, persoanelor fizice li se oferă și varianta de a contribui cu sume fixe. Oricine își poate cumpăra o distanță de înot (100 m, 200 m sau 400 m cu 25, 50, respectiv 100 de lei), donație pe care cei doi prieteni o vor onora cu înotarea distanței achiziționate.
AICI, link-ul unde se poate dona și urmări evoluția strângerii de fonduri.
Prietenii fondatori ai proiectului Rupicapra Social s-au alăturat mișcării „Tabăra Yuppi” în anul 2016, când au parcurs 260.000 de pași – 210 kilometri în Carpații Meridionali (YuppiRun a pornit din Munții Făgăraș, băieții trecând prin Munții Bucegi și la finalul traseului, alergând un ultramaraton). În 2017 a avut loc YuppiRide, o călătorie de 1800 de kilometri cu bicicleta de la Șăulia, jud. Mureș până la Chamonix, Franța, urmată apoi de escaladarea vârfului Mont Blanc. În 2018, în cadrul proiectului denumit YuppiSlide, cei doi prieteni și-au propus traversarea pe schiuri, de la vest la est, fără ajutor exterior a ghețarului Vatnajokull din Islanda.
Asociaţia Mişcare de Tabără Yuppi, cu sediul în Cluj-Napoca, organizează începând din 2011 tabere de terapie prin experienţă la Şăulia, judeţul Mureş. Taberele Yuppi sunt adresate copiilor şi adolescenţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet sau alte boli autoimune. În cadrul taberelor, copiii şi adolescenţii sunt implicaţi în activităţi precum căţărare, echitație, canotaj, tir cu arcul, lucru manual, fotografie, teatru, experienţe care îi ajută să-şi redescopere încrederea în sine şi le oferă resurse emoţionale esenţiale în lupta cu boala. În vara anului 2018, taberele au găzduit 153 de copii din întreaga țară susţinuţi de aprox. 158 de voluntari. În prezent, Yuppi colaborează cu 54 de medici specialişti.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News