Eveniment
Doi bărbați din Dăroaia, surprinși de jandarmi în incinta unei societăţi. Au pătruns fără drept, pentru a fura fier vechi
Doi bărbați de 22, respectiv 39 de ani din satul Dăroaia au fost surprinși de jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Câmpeni, marți, 11 februarie, în incinta unei societăţi comerciale situate în localitatea Gura Roșiei, unde au pătruns fără drept, pentru a colecta resturi metalice.
Cei doi bărbați nu sunt la prima faptă de acest gen, unul dintre aceștia fiind în trecut sancționat și pentru alte fapte: refuz de legitimare sau provocare de scandal. Pentru nerespectarea normelor legale de acces, făptașii au fost sancționați de către jandarmi cu amenzi de câte 500 de lei.
Conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice,reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, „pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine”.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News