Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE: Doi bărbaţi LOVIŢI de o STÂNCĂ desprinsă de pe versant, în zona Barajului Mihoeşti, în Munţii Apuseni. Unul dintre ei a DECEDAT

Publicat

barajul mihoesti Două persoane au fost lovite, marţi după-amiaza, de o stâncă desprinsă de pe un versant, în zona Barajului Mihoeşti, lângă Cîmpeni, în Munţii Apuseni.

La faţa locului a fost chemat să intervină un echipaj de la pichetul de pompieri Cîmpeni.

Cele două persoane au primit prim-ajutor de la forţele ISU.

UPDATE: Este vorba despre doi bărbaţi, care se aflau în zona barajului. Unul dintre cei doi a decedat, din primele date furnizate de ISU Alba.

Potrivit unor surse, cei doi se aflau în zona unei cariere de piatră din apropierea barajului.

UPDATE 1: Bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea 54 de ani şi era din Cîmpeni. Cealaltă persoană, care a fost rănită, este un tânăr în vârstă de 20 de ani, tot din Cîmpeni. Cei doi încercau să scoată piatră din cariera din zona barajului, în momentul în care au fost loviţi de stânca desprinsă de pe versant.

UPDATE 2: Potrivit IPJ Alba, marţi, în jurul orei 15.00, poliţiştii Postului de Poliţie Sohodol au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că, în zona barajului Mihoeşti, două persoane au fost rănite ca urmare a unor dislocări de pietre.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în locul numit „Dos”, situat în satul Lazuri, comuna Sohodol, în urma unor lucrări de dislocare de piatră dintr-un taluz al unui drum neamenajat, C.G.B., de 54 de ani, din Cîmpeni şi P.A., de 20 de ani, din acelaşi oraş, au fost surprinşi de către un bolovan în rostogolire.

În urma accidentului, C.G.B. a decedat, iar tânărul a fost rănit grav şi a fost transportat la spitalul din Cîmpeni de unde a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus la o clinică de specialitate din Târgu Mureş. Cercetările sunt continuate.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax