Doi bărbați trimiși în judecată de DIICOT Alba Iulia pentru trafic de droguri. Au vândut sute de doze către consumatori
Doi bărbați au fost recent trimiși în judecată de DIICOT Alba Iulia după ce au vândut de sute de ori droguri, timp de doi ani.
Recent, pe rolul Tribunalului Alba, dosarul a trecut de cameră preliminară. În documentul emis în data de 11 septembrie, magistrații au notat pe scurt faptele comise de cei doi.
Aceștia vindeau droguri de sinteză. Este vorba despre plante stropite cu chimicale cu efect psihoactiv, dar și substanțe sub formă de praf.
Primul inculpat, este acuzat că, în perioada 2024 începutul lunii iulie 2026, a vândut în mod repetat droguri de mare risc.
Concret, acesta ar fi efectuat 297 de acte materiale de vânzare, dintre care două vânzări către colaboratorul sub acoperire, în septembrie și noiembrie 2025, având ca obiect fragmente vegetale ce conțineau JWH-210 și/sau MDMB-4en-PINACA, iar restul către diferiți cumpărători, în mod repetat, în perioada 2024–2026.
Vânzările de substanță vegetală se realizau, în general, la prețul de 50 lei/doză, iar cele de substanță tip „cristal” la 100 lei/gram, fiind menționate inclusiv 140 de vânzări a câte un gram și 141 de vânzări a câte o doză.
De asemenea, complicele său, ar fi vândut droguri în mod repetat mai multor persoane, precum și unui colaborator sub acoperire. În cadrul celor patru tranzacții cu colaboratorul sub acoperire, desfășurate în septembrie-noiembrie 2025, au fost comercializate substanțe care conțineau 2-MMC, 2-CMC, 4-CMC, MDMB-4en-PINACA și JWH-210, pentru sume cuprinse între 200 și 500 lei.
În total cel de al doilea inculpat a vândut de 479 de ori droguri către consumatori (iar acestea sunt doar cazurile documentate de anchetatori).
Dosarul în care cei doi au calitatea de incupați a trecut recent de cameră preliminară. Aceștia vor fi judecați de magistrații Tribunalului Alba. Momentan nu a fost fixat un prim termen de judecată.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)