Doi bibliotecari din Alba Iulia scot la suprafață problemele Bibliotecii Batthyaneum. Scrisoare deschisă către Guvernul României

Doi bibliotecari ai Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia au formulat o scrisoare deschisă adresată autorităților în care au subliniat o serie de probleme cu care aceștia se confruntă, dar și decăderea și ruinarea fizică a clădirii care adăpostește un adevărat patrimoniu cultural național. 

Redăm mai jos scrisoarea deschisă, primită pe adresa redacției alba24.ro, exact în forma în care aceasta a fost redactată de cei doi bibliotecari. 

”Odată încheiată agitația specifică alegerilor, de dinainte și după acestea, se poate considera că lumea politică din România se așează/reașează – cu tipicul specific – și își calibrează resursele în vederea implicării directe în îndreptarea, îmbunătățirea și dezvoltarea aspectelor generale, dar și particulare ce țin de starea națiunii și implicit de perspectivele acesteia.

Prezentul demers se vrea a fi un semnal pentru toți cei care au ignorat, au trecut cu vederea și și-au asumat până în prezent destinul distrus al Filialei din Alba Iulia a Bibliotecii Naționale a României.

Sigur nu același lucru se întâmplă în instituțiile de stat, majoritatea fiind continuu supuse unor cutume
(personale și instituționale) de funcționare profund contraproductive, nesustenabile și chiar distructive mai
ales în plan structural și uman.

Aceste cutume, modele deja bine asimilate cu normalitatea instituțională națională se substituie în cele mai multe cazuri regulamentelor și legislației specifice, acestea din urmă devenind în cele mai bune situații formalități care dau cadrul reflexelor cutumiare, personale.

RESPECT instituțiilor și managerilor/angajaților acestora care au reușit să înțeleagă menirea lor și să le deturneze în sens cât se poate de pozitiv de pe această direcție nocivă (direcție prin care de fiecare dată se simulează o existență și o funcționalitate de suprafață, confortabilă unor efemere majorități, dar extrem de perversă în plan productiv și constructiv pentru comunități).

Există și astfel de cazuri fericite.

Sectorul cultural național, regional, județean și local la modul general este cel avut în vedere de această scrisoare deschisă.

Mai exact dorim să vă supunem atenției o situație nu mai puțin importantă decât altele, dintr-o altă
categorie instituțională și profesională din sectorul cultural.

Este vorba despre BIBLIOTECI și bibliotecari (am utilizat această formulă din rațiuni pur generice, fără să neglijăm importanța celorlalte categorii de specialiști care își găsesc locul într-o bibliotecă) o altă categorie care a fost și este profund vulnerabilizată și expusă unei diluări structurale permanente în ceea ce privesc locul, rolul și importanța acesteia/acestora pentru și într-o comunitate:

Nu înainte de a prezenta exact și concret situația specifică trebuie să expunem un moment de referință pentru sectorul cultural și patrimoniul național, prea ușor trecut cu vederea anul trecut de mai toți factorii și actorii din comunitate.

Pe data de 15 ianuarie 2020, în cadrul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Culturii Naționale (Ateneul Român), Domnul Președinte în alocuțiunea susținută a subliniat următoarele:

”Prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural va reprezenta, din perspectivă internă, unul dintre
obiectivele naționale de securitate. …

Patrimoniul național, creativitatea și diversitatea expresiilor culturale se află printre resursele strategice ale României normale. Ele pot fi însă fructificate mult mai bine decât până acum.”

O alocuțiune bine punctată și sintetizată în ceea ce privește rolul și importanța culturii pentru și în România.

Resursă strategică a României normale și obiectiv național de securitate sunt mențiunile care ne-au atras atenția și ne-au întărit convingerile noastre de moment și ne-au convins că prezentul demers este potrivit.

De ce de moment ? Deoarece a doua zi ne-am reluat activitatea profesională în cadrul Bibliotecii Batthyaneum (Alba Iulia), Filială a Bibliotecii Naționale a României.

Puțini cunosc, prea mulți vorbesc fără să cunoască, dar și mai mulți, pasivi și complici acceptă și urmăresc de zeci de ani decăderea și ruinarea fizică, morală dar mai ales patrimonială a uneia dintre cele mai reprezentative instituții culturale, de importanță mai ales națională a României: Filiala din Alba Iulia a Bibliotecii Naționale a României.

Realitatea faptică și documentată și documentabilă este de cele mai multe ori greșit și uneori chiar naiv și nevinovat vehiculată inclusiv de angajați, șefi și oficialități din ierarhia instituțională a Bibliotecii Naționale a României ca instituție subordonată, respectiv din Ministerul Culturii ca instituție tutelară.

Motivele sunt multiple și au cauze diverse.

Dar să le luăm pe rând:

Puțini știu și fac legătura (din rândul opiniei publice), uneori chiar sub privirile (surprinzător) Bibliotecii Naționale a României, inclusiv prin concursul responsabililor angajați locali, faptul că Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia este FILIALA locală a instituției naționale de referință.

Din acest aspect aparent formal dar important instituțional și legal, au pornit și au fost impuse voit în timp o serie de
construcții mentale locale transformate în adevărate cutume, reguli și imagini care au pervertit și deraiat FILIALA de pe făgașul firesc ca importanță, mai ales cultural, instituțional național și local.

Tot din această relaxare a comunicării și legăturii structurale cu sediul central au decurs și alte împrejurări și imagini care au privat inclusiv comunitatea locală din Alba Iulia, de prezența și rolul pe care l-ar fi putut juca în deplinătatea capacităților și oportunităților Filiala Biblioteca Batthyaneum în și pentru comunitate.

Biblioteca închisoare a cărților, biblioteca închisă, sărăca bibliotecă bogată, biblioteca sechestrată, vechea bibliotecă, Codex Aureus, bibliotecă dinastiilor locale, bibliotecă personală …, biblioteca lui, sunt doar câteva din și așa puținele accepțiuni locale a și mai puținilor chiar albaiulieni sau vizitatori/cercetători în general care vorbesc, au o părere sau își fac despre FILIALĂ, în caz că au vizitat-o sau au auzit de ea.

Dar cine cunoaște faptul că FILIALA deține un patrimoniu pe cât de divers ca și categorii de obiecte de patrimoniu, cel puțin pe atât de important, relevant și semnificativ ca valoare științifică și patrimonială națională și internațională. Unicatele, cât și edițiile princeps de tipărituri celebre (prima ediție) abundă.

Există alte valori patrimoniale care prin prisma vechimii, conținutului și aspectului reprezintă tot atâtea codex-uri aureus în aceeași sau în alte multe categorii patrimoniale.

Filiala deține pe lângă manuscrise, tipărituri (incunabule, carte veche, …), obiecte muzeale diverse: colecții de tablouri/picturi celebre și unicat, colecții numismatice deosebite (monede), colecții de mostre de dantele faimoase internațional, colecții de minerale care pot concura sau au concurat odinioară cu celebre colecții internaționale, textile aparținând diferetelor personalități și instituții istorice, obiecte de cult, tăblițe cu scrieri vechi (cuneiformă, …), colecție de hărți vechi unice multe dintre ele, vestigii arheologice, gravuri.

Toate respectând prevederile legale ar fi putut și pot să delecteze, lumineze, entuziasmeze orice vizitator/cercetător din orice colț al lumii.

Ar fi putut și ar putea să reprezinte o (altă) carte de vizită mondială pentru România și Alba Iulia, o sursă și resursă indirectă de bunăstare pentru comunitatea locală și pentru țară.

Toate acestea în condițiile existenței în proximitate a unor modele de succes similare din țară (paradoxal și surprinzător chiar bine cunoscute de responsabilii instituției din Alba Iulia), care au demonstrat, demonstrează că se poate și atrag atenția ori de câte ori sunt pomenite sau vizitate.

Mă refer cel puțin la cele două instituții similare, de aceeași generație și cu același profil cu care se mândrește România:

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu (galerii de artă, bibliotecă, muzee, …) și Biblioteca Teleki și Muzeul Bolyai din Târgu Mureș. Toate au trecut prin încercări, dar într-un final au reușit.

La Alba Iulia, nu s-a putut și nu se poate. Se schimbă orice, se face orice și cât de des trebuie de la schimbatul managerului la …. schimbatul regulamentelor și organigramelor, dar rezultatele rămân … aceleași de zeci de ani.

Filiala din Alba Iulia, pe lângă multe alte bunuri patrimoniale și oportunități deține și un Observator unic atât prin scop în peisajul regional și național, dar mai ales prin dotări încă existente și avantajele oferite de poziția acesteia în peisajul urban al municipiului Alba Iulia.

De asemenea observatoare din aceeași generație din țară și străinătate atrag mii, zeci de mii de vizitatori anual. La Alba Iulia nu s-a putut, nu se poate.

Modele există. Sunt cunoscute. Nici nu trebuie descoperite sau inventate.

Dar succesul modelelor prezentate mai sus a presupus la un moment dat o decizie fermă și o conjugare a mai multor eforturi și a mai mulți factori pentru decât împotrivă.

Întrebarea principală și cea mai importantă în cazul situației din Alba Iulia este firească: DE CE și CUM se poate ca având cel puțin același număr de obiecte patrimoniale și cu cel puțin aceeași valoare patrimonială ca instituțiile amintite din Sibiu și Târgu Mureș, FILIALA Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia a Bibliotecii Naționale a României a rămas și după 1989 pe mai multe paliere la nivelul evidențelor, gestionării, valorificării și promovării ca în deceniul opt și nouă al secolului trecut ?

Răspunsurile le dețin în primul rând responsabilii locali și naționali ai instituției, ai autorităților și nu în ultimul rând toți cei care s-au intersectat voit sau nu cu destinele FILIALEI din ALBA IULIA.

În condițiile în care vorbim de sectoare încadrate în obiective naționale de securitate și considerate resurse naționale strategice ale României perpetuarea situației Filialei Bibliotecii Naționale a României împreună cu multe alte asemenea cazuri vor menține tot atâtea găuri în imaginea, în veșnică (re)construcție, a credibilității factorului politic și instituțional național.

Dar sigur nu factorul politic și nici cel instituțional sunt cei care primează și în cazul de față. Vorbim de bunuri ce aparțin și sunt destinate comunităților, publicului, oamenilor. Aceștia direct sau indirect trebuiau de mai bine de 25 de ani să beneficieze și să aprecieze prezența unei astfel de instituții atât la nivel local, cât și național.

Dar cum să se întâmple astfel de lucruri, când Filiala din Alba Iulia al Bibliotecii Naționale a României sigur este cea mai vitregită instituție de profil din țară (ținând cont mai ales de valorile patrimoniale deținute), de tot ceea ce înseamnă dezvoltare, valorificare, vizibilitate, interes.

În secolul XXI când deja vorbim de lumi și medii inclusiv științifice fizice și digitale, Filiala din Alba Iulia nu beneficiază de nici un instrument digital de accesare a patrimoniul deținut, chiar dacă au existat și momente când s-au cheltuit sume însemnate din resurse publice pentru digitizarea unei părți infime din patrimoniul scris și tipărit al acesteia.

Cu toate aceste neajunsuri volumul digitizat – într-un fel sau altul, conform prevederilor legale sau nu – de-a lungul timpului ajunge la peste 170.000 de pagini fără ca acestea să fie cunoscute și accesibile (doar parțial) online publicului larg. Încasările prevăzute de lege și pe acest segment de activități dovedesc lipsa de viziune și de eficiență din punctul de vedere al valorificării științifice, financiar-economice și instituționale a instituției tutelare și a factorilor de conducere.

Faptul că semnalările punctuale și calculele minimale prezentate nu au fost luate în calcul nici măcar în ultimii 5 ani nu surprind, deoarece la o simplă și firească solicitare de a atribui și filialei copiile unităților bibliografice digitizate conform legii și de a le expune digital în totalitate pe pagina web a instituției tutelare răspunsul a fost unul șocant: nu se mai găsesc.

Într-o eră a digitizării, într-un secol al vitezei de diseminare a informației și a valorificării eficiente a resurselor, situații cum este cea de la Filiala din Alba Iulia sunt inadmisibile.

Inadmisibil este și modul în care veleități locale prin invocări de mărețe fapte naționale și internaționale de rezonanță profesională, dar mai ales personală/individuală au reușit să limiteze, chiar să monopolizeze prin control direct și discreționar cunoașterea și accesul la patrimoniul existent – conform registrelor încă neactualizate în 2021 – la filială.
Nu este deloc greu de înțeles de ce digitizarea – resurselor, a patrimoniului existent -, respectiv deschiderea pentru acces online deschis opiniei publice, inclusiv mediului științific național și internațional ar fi grevat și redus valoric prezența și existența unor actori, mai degrabă tributari unor lumi statice, demult apuse, sufocate de impresiile imaginilor auto impuse.

Acest nou și grav exemplu al modului în care nevoile de adaptare, conlucrare și dezvoltare, în directă relație cu vremurile pe care le trăim și așteptările specifice, au fost și sunt încă sabotate la propriu în instituțiile de stat prin incompetență, impostura obraznică, iresponsabilitate, intrigi dovedește măsura cu care sunt tratate de vreo 30 de ani astfel de situații.

Recunoaștem, am susținut și susținem în egală măsură faptul că resursa umană și în cazul dat, preponderent sau chiar covârșitor este responsabilă de situația prezentă.

Se poate dovedi și în acest caz faptul că remedierea unor astfel de situații nu se mai poate face în România decât cu o decizie fermă, punctuală, transparentă, responsabilă și asumată a tuturor factorilor implicați menționați și nemenționați de la nivel național și local.

În caz contrar perpetuarea în cazul de față și în multe alte cazuri și nu doar în sectorul cultural a unor:

– interferențe directe de natură politică națională (miniștrii – comisii angajări) și locală (administrații, instituții) directă în funcționalizarea unor instituții de specialitate cum este și în cazul prezentat:

– organigrame suplimentate la nevoie dar neeficiente și neeficientizate nici până azi
interimate susținute, condiționate și refuzate

– comisii de examinare favorabile pentru angajări cu tâlc sau chiar fără concurs

– comisii și contra comisii ministeriale cu puteri depline, punificatoare și batjocoritoare fără finalități legale și documentate

– predestinări la angajări ….

– simulări de îndepliniri de activități obligatorii (prin lege), de siguranță individuală, instituțională și patrimonială interne

– gestionări, evidențe și manipulări improprii a patrimoniului național de mai multe decenii

– acțiuni de conservare și restaurare improprii a patrimoniului cultural, autorizări / atestări / acreditări ulterior dobândite (post-factum) …

– simulări de activități și rapoarte hilare instituționale care camuflează realitățile sensibile din teren

– abuzuri de putere, amenințări, hărțuiri morale, presiuni continue, repetate și documentate, semnalate, dar ignorate în relațiile ierarhice instituționale

– limitări, discriminări atât a publicului larg, cât și a instituțiilor privind accesul în instituție, pe motive subiective, personale și chiar instituțional nejustificate

– măsuri administrative (camuflate) îngăduite cu potențial penalizator în caz de nevoie ..

– transformări de realități grave în realități acceptabile și impuse ….

– încălcări ale unor drepturi civile și contractuale, discriminări fățișe ocolite în soluționare și verdict chiar de instituții naționale specializate, pe invocări legale (!) în vigoare gen ”excepție de necompetență materială …”, chiar dacă în cauză este o hotărâre judecătorească definitivă ….

– situații de conducători de instituții fricoși, neimplicați datorită ignorării, implicit a necunoașterii realităților sau din contră de conducători de instituții agresivi instituționali și amenințători (”dacă nu altfel, administrativ putem găsi soluții și închide problema”, ….), și alte caractere …

– acceptări de delegări pentru îndeplinirea unor activități specifice importante unor persoane nici tangențial calificate sau de specialitate

– delegări ani la rând a unor atribuții de conducere cheie unor persoane cu experiență în orb (chiar
fără experiență în câmpul muncii), în specialitate nicidecum …

– implicări a unor aspecte individuale, personale și private tendențioase ce țin de religie, etnie în generarea unor contexte favorabile sau nefavorabile intereselor personale

– ignorări continue a unor comunicări repetate de situații și contexte cel puțin sensibile instituțional

– transferări continue (de mai multe decenii) de responsabilități pe situații/contexte ipotetice și mai mult sau mai puțin îndepărtate, pe oricine sau orice

– acreditări de imagini / realități incorecte sau corecte parțial pentru a evita răspunderi directe

– situații de a ”nu scoate din zona de confort pe cineva ….”, de complacere în contexte date, de ani
sau zeci de ani
– ….,
VOR DUCE la permanentizarea unor realități improprii, incorecte și nelegale existente în prezent, la sedimentarea unor percepții false cu privire la rolul și rostul statutului și a instituțiilor acestuia, toate aceste aspecte, situații, în mod clar, nu vor contribui la bunăstarea și dezvoltarea comunităților și implicit a României.

În condițiile extrem de obiective, documentate și documentabile în care o instituție publică de cultură poate să se transforme cu un efort sporit, chiar dacă temporar cu aceleași remunerări a resursei umane, dintr-o instituție consumatoare și întreținută într-o instituție sustenabilă, care întrun timp corect și justificat poate să se autofinanțeze în ceea mai mare parte, considerăm că instituțiile statului sunt obligate să întreprindă măsuri clare și ferme în legătură cu aspectele menționate anterior, măsuri care pot avea o importanță capitală atât pentru actul cultural
din România, dar mai ales pentru dezvoltarea culturală și implicit economică a acesteia”, au susținut aceștia într-o scrisoare deschisă adresată autorităților din țară.

Cu încredere,

Ana-Maria Grigoruț Vasile-Zsolt Grigoruț – Bibliotecari ai Bibliotecii Naționale a României, Filiala Biblioteca Batthyaneum Alba Iulia

CITEȘTE ȘI: Procesul pentru retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum va fi reluat la sfârșitul anului 2021. Termen la ÎCCJ

Reaminim că instanța superioară, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, în 4 iulie 2018, solicitarea de anulare a deciziei prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor minorităţilor naţionale din România respingea, în 2015, cererea de retrocedare a Bibliotecii „Batthyaneum”, formulată de Arhiepiscopie.

Judecarea la Înalta Curte de Casație și Justiție a dosarului în legătură cu retrocedarea Bibliotecii Batthyaneum va începe în doi ani. Recursul formulat de Arhiepiscopia Romano-Catolică, după ce a pierdut procesul la Curtea de Apel Alba Iulia, a primit un prim termen de judecată în data de 9 noiembrie 2021.

Procesul nu a avut ca obiectiv retrocedarea clădirii „Batthyaneum”, ci doar anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare amintită. În urma deciziei din iulie 2018, Arhiepiscopia Romano-Catolică a formulat recurs, iar dosarul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.