Eveniment
Doi dealeri condamnați de magistrații din Alba. Au fost prinși după ce anchetatorii s-au infiltrat în rețeaua consumatorilor

Doi dealeri de droguri au fost recent condamnați de Tribunalul Alba pentru trafic de droguri. Este vorba despre un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Alba Iulia, dosar în care cei doi dealeri și-au aflat pedepsele în primă instanță în data de 9 aprilie 2025.
Perioada documentată de anchetatori este cuprinsă pe parcursul a doi ani 2022 – 2024. Cei doi au avut zeci de tranzacții realizate și pentru a fi prinși în cercul lor de clienți au fost infiltrați anchetatori sub acoperire.
Printre clienții lor se aflau și minori. Cei doi vindeau un drog foarte accesibil, dar foarte puternic, 3 CMC sau ”cristal”.
Pentru ce fapte au fost judecați și condamnați
Principalul dealer, Daniel M., în perioada ianuarie 2022 – septembrie 2024, a vândut ”cristal” către zeci de consumatori.
- 2022–2023: A vândut de peste 40 de ori droguri de tip cristal unui consumator fidel (în unele cazuri le oferea gratuit), în cantități de 1–2 grame.
- Noiembrie 2022: A vândut de 3 ori droguri unui denunțător, totalizând peste 5 grame.
- Toamna 2022 – decembrie 2023: A mai vândut de 3 ori unui alt client și de 8–10 ori unui al treilea.
- Octombrie–Noiembrie 2023: A vândut de 4 ori droguri unui minor.
- Noiembrie 2023: A vândut droguri, prin intermediar, către un alt consumator.
- 23 noiembrie 2023: A vândut 3g de 3-CMC unui alt minor, pentru 300 lei.
- 16 și 21 iunie 2024: A vândut, printr-un complice, substanță 3-CMC unui colaborator sub acoperire, în cantități de 0,86g și 1,5g.
- 29 iulie 2024: A vândut 2,21g de 2-MMC (substanță psihoactivă) aceluiași colaborator sub acoperire.
- Septembrie 2024: A oferit 1g de cristal gratuit unei femei, fără a cere bani.
Cel de al doilea dealer
Mihai C., a fost complicele lui Daniel. Activitatea sa a fost probată pe durata unui an. Mai exact în perioada toamnei 2023 – octombrie 2024. A fost intermediar și vânzător direct, inclusiv către minori, au notat magistrații.
Pentru ce fapte a fost judecat și condamnat:
- Toamna 2023: A vândut de 4 ori, câte 1g de cristal, aceluiași consumator.
- Sfârșitul lui 2023: A vândut 1g unui alt client.
- Ianuarie – aprilie 2024: A vândut de 15–20 ori droguri unui alt client fidel (1–2g per livrare).
- Ianuarie–februarie 2024: A vândut 1g de cristal unui minor.
- Aprilie 2024: A vândut 4g de cristal pentru 400 lei.
- În cursul anului 2024: A vândut 2g unui alt consumator.
- Vara 2024: A oferit gratuit, în două rânduri, câte 1g de cristal unei femei.
- 8 octombrie 2024: A oferit 1g de cristal unui minor, tot fără bani.
- 16 și 21 iunie 2024: A acționat ca intermediar al inculpatului principal, vânzând colaboratorului sub acoperire 0,86g și apoi 1,5g de 3-CMC.
Pedeapsa primită la Tribunalul Alba
Primul inculpat Daniel M., a fost condamnat la 4 ani și 9 luni închisoare cu executare. Cel de al doilea inculpat în dosar, Mihai C., a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.
Cei doi se află deja la Penitenciarul Aiud fiind arestați preventiv în această cauză.
Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News