Connect with us
Advertisement

Actualitate

Doi fraţi preluaţi în sistemul de plasament s-au regăsit în Casa de tip familial Vingard. Copiii vor botezaţi duminică

Publicat

Doi fraţi, o fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 5 ani, cu o poveste de viaţă emoţionantă, care s-au regăsit în acest an în Casa de tip familial din Vingard vor fi botezaţi, duminică, la eveniment urmând să participe atât comunitatea, cât şi numeroşi oameni care se află alături de acest aşezământ social, primul de acest fel din România.

Evenimentul va cuprinde Sfânta Liturghie urmată de Taina Botezului care va fi oficiată de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei şi părintele Ionel Arsu, protopop de Sebeş alături de părintele Ioan Stănilă, sub ocrotirea căruia se află comunitatea şi Casa de tip familial din Vingard.

La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer.

Cei doi fraţi care vor fi încreştinaţi, o fetiţă în vârstă de 3 ani şi un băieţel în vârstă  5 ani, fac parte dintr-o familie numeroasă având alţi 7 fraţi cu vârste între 1 şi 16 ani şi toţi au o poveste de viaţă emoţionantă. Fiecare dintre ei a fost preluat de sistemul de protecţie al copilului imediat după naştere şi au ajuns în centre diferite de plasament, în case de tip familial sau la asistenţi maternali. Băieţelul şi fetiţa care vor fi botezaţi duminică s-au aflat până în acest an în Centrul de Plasament de la Blaj, respectiv la un asistent maternal şi s-au reîntâlnit în primăvară în Casa de tip familial de la Vingard, unde se mai află o soră de-a lor în vârstă de 12 ani.

Fetiţa va avea ca naşi o familie din Vingard, Doina şi Gheorghe Baciu, cei doi localnici dorind astfel să-i devină părinţi spirituali. Băiatul va avea două perechi de naşi, o familie din localitatea Fânaţ din judeţul Bihor, Claudia şi Ioan Boc, şi o familie din Apoldu de Sus, judeţul Sibiu, Gabriela şi Ioan Salonti.

„Este o bucurie fără margini pentru că după multe eforturi reuşim să îi încreştinăm pe cei doi copii, cei mai noi membri ai familiei de la Vingard. A durat câteva luni în care am căuta-o pe mama copiilor pentru a-şi da acordul pentru botez aşa cum presupune legea. Duminică ei vor primi Sfânta Taină a Botezului şi de acum vor avea fiecare părinţi spirituali care vor încerca să îi ocrotească şi să îi îndrume în viaţă”, a spus părintele Ioan Stănilă, coordonatorul Casei de tip Familial Vingard.

Casa de tip Familial „Sfântul Andrei” Vingard a fost înfiinţată în 1998 şi a fost primul aşezământ social din ţară, care a folosit la înfiinţare personalitatea juridică a parohiei, astfel Biserica fiind cea care a găsit cea mai eficientă alternativă  la sistemul clasic de protecţie al copilului. Această organizare a unui aşezământ social a devenit sub toate aspectele, cea mai viabilă alternativă de ocrotire a copiilor în regim rezidenţial. Avantajul este că în aceste aşezăminte copiii dobândesc cu adevărat o familie, un tată şi o mamă în persoana preotului paroh şi a preotesei, care le oferă multă dragoste, atenţie şi sprijin.

Aşezământul social de la Vingard funcţionează în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Protopopiatul Sebeş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement