Doi localnici din comuna Șona sunt cercetați penal după ce polițiștii i-au prins pe drumul județean, în timp ce transportau, cu o căruță, porumb furat de pe un teren.

Potrivit IPJ Alba, duminică, 16 octombrie, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au depistat, pe DJ 107, la intrarea în localitatea Șona, o căruță trasă de cai, în care erau încărcați mai mulți saci cu porumb.

Publicitate

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că cei doi ocupanți ai căruței, un bărbat de 46 de ani și o femeie de 22 de ani, din comuna Șona, ar fi sustras cantitatea de 215 kilograme de porumb de pe o parcelă, aparținând unui cetățean din Blaj, situată în locul numit ”Gruișor”.

Față de cei doi, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar porumbul a fost restituit persoanei păgubite.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90